11. septembrie 2011 14:35; Reactualizat la: 11.09.2011 15:01


Puterea care nu cunoaste limite

Puterea care nu cunoaste limite
Scris de JA-T.M. - Trăim la limita dintre o democraţie debilă şi o dictatură progresivă. Puterea aceasta are atâtea păcate, încât se teme teribil pentru că ar putea veni ziua în care va trebui să dea socoteală pentru nenumăratele abuzuri.

Şi pentru modul în care a fost devalizat bugetul statului. Însuşi preşedintele nostru, Traian Băsescu, are păcatele şi, în consecinţă, temerile sale. Are de dat seama pentru modul în care a fost lichidată flota. Nu poate scăpa fără să răspundă acuzaţiilor privind modul fraudulos în care şi-a atribuit casa din strada Mihăileanu. Etc. Mulţi alţi fruntaşi portocalii au păcate de tot felul. Aşadar, e de înţeles din ce cauză Puterea este dispusă să calce pe cadavre, şi chiar o face: trebuie să se menţină la guvernere, cât mai mult posibil, măcar încă patru, cinci ani. Trebuie, cu orice preţ, să amâne „Ziua Judecăţii”.

Din această disperare care le tulbură tihna domniei, portocaliii au născocit şi ideea amânării alegerilor locale şi comasarea lor cu cele parlamentare, în noiembrie 2012. Opoziţia spune că nu se poate, că nu e legal, nu e constituţional. Aş! La puterea actuală orice se poate. Majoritatea parlamentară maladivă, care s-a constituit nefiresc, în batjocura rezultatului de la urne, deci împotriva opţiunii electoratului, este dispusă să accepte orice mârşăvie. Acceptă statutul de majoritate de decor, aservită voinţei şi ideilor „clarvăzătoare” ale preşedintelui Traian Băsescu. Acceptă să nu mai dezbată legile, ci să voteze coletele de legi fără să le deschidă, fără să vadă ce cuprind. Aşa a fost adoptată şi Legea învăţământului. Majoritatea această parlamentară e capabilă să fure, să înşele în interes propriu. Să ne amintim – de parcă se poate uita! – cum au furat la numărarea votului pentru Legea pensiilor Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, şi Sever Voinescu. Şi nici măcar nu le-a roşit obrazul de ruşine.

Pe lângă supunerea Parlamentului, puterea actuală şi-a subordonat, a acaparat şi instituţiile statului. Parchetul General, DNA şi ANAF au devenit instrumente prin care Puterea se răfuieşte cu Opoziţia. În felul acesta, totul devine posibil, toate fărădelegile sunt tolerate şi protejate. Aceasta fiind conjunctura, PDL poate face tot ce doreşte. Inclusiv să amâne alegerile locale şi să le comaseze cu cele generale.

Taguri: , ,

Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Simandicoasa coana Europa
Înainte cu mult de aderarea la Uniunea Europeană, României i s-au impus tot felul de reguli, iar docilii noştri [...] mai multe »
Vorba lui Matache macelarul
Din două, una : ori preşedintele meu a tocit, înainte de a merge la summit-ul NATO, nişte cărticele, reuşind [...] mai multe »
Ungureanu de Basesti
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (II)
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (I)
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi [...] mai multe »
Mai catolici decat papa
Într-o bună zi a anului de graţie 1994, pe culoarele Parlamentului, împreună cu teribilii "caţavenci" Mircea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou