Romania, ultima la egalitatea de sanse

De Simion Todoca
5Comentarii
Claudia Boghicevici Foto : JA
Claudia Boghicevici Foto : JA
Claudia Boghicevici are soluţii pentru ca România să ofere egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi.

ARAD. Institutul European pentru Egalitate de Gen plasează Românie pe ultimul loc între ţările Uniunii Europene în privinţa oferirii de şanse egale femeilor şi bărbaţilor.

„ Studiul are în vedere indicatori pe 6 domenii: muncă, bani, cunoaștere, timp, putere și sănătate. Dacă ne uităm pe fiecare indicator în parte și comparăm diferența femei – bărbați în România față de cea din media statelor UE observăm ceva foarte interesant: decalajele nu sunt în interiorul României între femei și bărbați pentru că diferențele sunt comparabile proporțional cu cele din statele UE. Diferențele care aduc România pe ultimul loc în UE în acest index al egalității de gen provin de la decalajele de dezvoltare între noi și restul statelor membre UE. Există însă și o serie de indicatori unde ne diferențiem de media UE prin decalajele de gen: timpul petrecut zilnic pentru îngrijirea copiilor unde în timp ce în UE avem o tendință de apropiere a rolurilor între bărbați și, în România avem un decalaj foarte mare și suntem departe de ceea ce înseamnă o relație de parteneriat autentică în cupluri și putere politică unde suntem la jumătate din media UE„ explică deputatul Claudia Boghicevici. În opinia ei, prioritatea este reducerea decalajelor de dezvoltare dintre România și celelalte state UE.

„Există și un domeniu unde România este mult peste media europeană: indicatorul femei membre în conducerea marilor companii 21% în România și 12% în UE. Deci la nivelul puterii economice ne-ar fi ușor să spunem că în România femeile recuperează rapid și au o importanță mai mare decât în celelalte state UE. Așadar când vorbim de egalitate de șanse trebuie să vorbim, cred eu, în primul rând de reducerea decalajelor de dezvoltare dintre România și celelalte state UE. Prin această reducere a decalajelor vom avea o calitate a vieții mai bună, un mai bun acces la educație, venituri mai mari și implicit și viața femeilor se va îmbunătăți. Nu putem să rămânem la nivelul abstract al discuției și să nu facem referire de exemplu la lipsa de șanse a femeilor și bărbaților, deopotrivă, care provin din mediul rural. Rolul nostru ca politicieni este reprezentarea intereselor tuturor cetățenilor și cetățenelor, asigurarea că toți beneficiază de șanse egale la un nivel de trai decent, la educație, la sănătate, la ascensiune în carieră. Din această perspectivă însă o mai bună reprezentare a femeilor în politică va asigura și o mai bună reprezentare a intereselor specifice acestora: sprijin pentru reconcilierea vieții de familie cu cariera, politici bugetare echitabile pentru domeniile feminizate de tipul educație sau sănătate, salarizare egală la muncă egală”, consideră Claudia Boghicevici.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor