Se ingroasa gluma. Al doilea esec!

De Daniel Scridon
Se ingroasa gluma. Al doilea esec!
Fetele de la Univ Goldiş ICIM Arad au pierdut, miercuri seară, duelul din Cetatea Unirii.

ALBA IULIA. Superbele victorii de la Târgovişte şi Sf. Gheorghe, din debutul actualului sezon al Ligii Naţionale de baschet feminin, au fost şterse cu buretele de eşecurile de la Alexandria şi Alba Iulia. Cel din urmă, consemnat miercuri seară, în Cetatea Unirii, a lăsat impresia unei echipe arădene care nu are suflu, ce nu poate ţine pasul, fizic, cu adversarele timp de 40 minute. Şi asta, în condiţiile în care, adversara s-a bazat multă vreme pe aceleaşi cinci jucătoare.
Practic, jocul a curs într-o singură direcţie, galben-albastrele alergând mereu, zadarnic, după Uiuiu et company. Cum ne apropiam la 2-3 puncte, cum americancele din Alba Iulia ne înfingeau (încă) un cuţit în inimă. Finalul a fost dramatic şi a scos în evidenţă lipsa unor soluţii viabile în lotul Univ Goldiş ICIM în privinţa jucătoarelor românce.
Un (nou) duş rece, neprevăzut, care ridică unele semne de întrebare. E momentul unei analize atente, lucide, pentru a evita alunecarea pe topogan. Campionatul este lung, timp de redresare există, dar trebuie schimbat ceva…

Caseta tehnică

CSU Alba Iulia – Univ Goldiş ICIM Arad 71-68
Pe sferturi: 24-17, 14-16, 20-14, 13-21.
Marcatoare – Alba Iulia: Uiuiu 18 (2), Agunolade 13 (1), Price 11, McFarland 11 (3), Kuster 9, Deura 5 şi Toma 4. Arad: Broomfield 16, Engelman 14 (1), Plouffe 13, Simmons 10 (1), Milovanovic 6, Fussell 6 (2), Brosovszky 3 (1).

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !