Vor fi acordate nouă premii, fiind atinse toate cele trei sectoare importante din fotbalul judeţean: juniori, seniori şi arbitraj.
Superlativele AJF Arad
Reactualizat la:
ARAD. De la instalarea lui Dorel Cura în fruntea fotbalului judeţean, AJF Arad a ieşit din anonimat. Pintre multele iniţiative lăudabile, noul preşedinte s-a implicat într-o altfel de organizare a festivităţii sfârşitului de an. Una, în care adevăratele valori sunt premiate. Şi în 2011, superlativele AJF Arad vor fi oferite în cadrul Galei Sportului Arădean, eveniment care va avea loc miercuri, ora 18, în faţa Palatului Administrativ.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar București a decis luni achitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei implicați în reprimarea violentă a manifestanților la protestul din august 2018.
Local
În regia Carlei Simón, filmul spune o poveste emoționantă despre familie, regăsire și maturizare.
România
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a declarat că va păstra în integralitate programul de guvernare al Guvernului Bolojan și doar îl va actualiza în privința unor termene, subliniind că lista de miniștri pe care-i va propune va ține cont de algoritmul politic în baza căruia se va constitui noua majoritate parlamentară și pe ea trebuie să se regăsească persoane bine pregătite, care să nu poată fi contestate.
UT Arad
Oficialii clubului arădean au prezentat sponsorul pentru sezonul 2026-2027 din Superligă.
Local
„Dialogurile Universitare by UVVG” au adus în prim-plan o temă care privește viitorul demografic al României.
Local
Investiția urmărește reducerea consumului de energie și a emisiilor poluante, precum și îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru elevi și profesori.
Local
80 de astfel de băncuțe vor fi instalate pe străzile din zona centrală și le vor înlocui pe cele vechi. Acestea vor fi livrate și montate până la finele acestui an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!