Un nou spital pentru Arad, în curte la Județean

De Andreea Pintea
Reactualizat la:
19Comentarii
Un nou spital pentru Arad, în curte la Județean
© Noul spital se va ridica în curtea actualului Spital Județean FOTO: V.G.
Secțiile de obstetrică-ginecologie, neonatologie, chirurgie infantilă și pediatrie se vor muta într-un spital nou.

O investiție deosebit de importantă pentru arădeni prinde contur. Este vorba despre construirea unui nou spital dedicat întregului spectru de specializări pediatrice și ginecologice. S-a tot vorbit despre necesitatea construirii unui nou spital, însă acum totul pare să prindă contur. Potrivit informațiilor furnizate de Consiliul Județean, au fost alocați primii bani pentru documentația tehnică necesară construirii unității spitalicești, după ce Compania Națională de Investiții a decis că spitalul va fi finanțat. Practic, este vorba despre o construcție nouă, de la zero, care ar urma să fie ridicată în curtea Spitalului Județean, iar cele 5 nivele vor deservi toate specializările din spectrul pediatric și ginecologic. Investiția va fi una substanțială, ridicarea noului spital fiind estimată la peste 40 milioane euro, bani ce ar urma să fie asigurați de Compania Națională de Investiții. Acesta ar fi cel de al doilea spital nou construit în Arad, după investiția de la spitalul TBC din Grădiște.

În şedinţa de săptămâna viitoare a Consiliului Judeţean, bugetul de venituri-cheltuieli al judeţului va fi rectificat pentru demararea documentaţiei tehnice! Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean, a anunţat că va începe construirea a încă unui spital nou, iar investiţia va fi finanţată de Compania Naţională de Investiţii, care l-a cuprins în lista-sinteză a instituţiei. În urma câtorva runde de consultări cu specialiştii din domeniu, medici, administraţie publică, Consiliul Judeţean a găsit o soluţie profesionistă pentru reunirea tuturor specialităţilor de pediatrie, Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie sub acelaşi acoperiş!

Implicare și colaborare

„Noul spital va avea secţii de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, Chirurgie Infantilă, Pediatrie şi se va construi în curtea Spitalului Judeţean. Valoarea estimată a investiţiei este de 40,2 milioane de euro. În şedinţa operativă de astăzi (16 octombrie) a Consiliului Judeţean s-a discutat despre alocarea fondurilor necesare iniţierii documentaţiei tehnice pentru realizarea investiţiei. Medicii ne-au relatat nevoile din acest domeniu sensibil. O parte din clădirea actuală a Spitalului Matern este revendicată de foştii proprietari, de aceea nu putem realiza acolo investiţii substanţiale. Apreciez implicarea conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă în acest proiect şi a medicilor secţiilor de Pediatrie, Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie. Este o muncă de echipă şi rezultatele se văd!”, a subliniat Iustin Cionca.

Alte proiecte pe PNDL

Investiţia anunţată nu este însă singura de mare amploare, pregătită de Consiliul Judeţean. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, două proiecte ale Consiliului Judeţean Arad au fost aprobate spre finanţare, ceea ce va însemna încă două spitale noi în judeţ: unul de Psihiatrie, la Căpâlnaş, şi unul de Oncologie, în municipiu! De asemenea, pe Programul Operaţional Regional se vor face investiţii în secţiile Boli Infecţioase şi, tot din fonduri europene, Consiliul Judeţean va investi substanţial în refacerea secţiei de Cardiologie.

Taguri: , ,


19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor