Vizita cu ministrul Storm la INTEGRA

De Andreea Pintea
Reactualizat la:
Vizita cu ministrul Storm la INTEGRA
ARAD. Secretarul de stat pentru dialog social, Alexandra Braica, deputatul Dorel Căprar şi prefectul Cosmin Pribac l-au însoţit pe ministrul german din Saarland, Andreas Storm, în vizita sa la centrul de intervenţie timpurie INTEGRA – Centrul se ocupă de recuperarea persoanelor cu dizabilităţi mintale din Arad.

„Din păcate, sărăcia este încă o mare problemă în multe zone ale judeţului Arad. Cred că în multe situaţii, implicarea unor asociaţii de caritate şi a unor voluntari pot oferi un sprijin important. Oaspeţii noştri germani ne întind o mână şi ne dau un exemplu de implicare. Ştiu că germanii din Saarland susţin Asociaţia DRFK, cu o activitate intensă în zona Banatului şi Cercul de prietenie român-german din Lipova, care ajută persoanele în dificultate din oraşul de pe Valea Mureşului. La întâlnirea cu ministrul landului german am avut un schimb de experienţă util legat de modalităţile prin care putem acţiona eficient pentru protecţia socială a celor aflaţi în dificultate”, a spus deputatul Dorel Căprar.

Secretarul de stat Alexandra Braica apreciază, la rândul său, implicarea comunităţii germane în rezolvarea problemelor sociale şi de sănătate din judeţul Arad. „Germanii demonstrează că nu au uitat Banatul şi implicit Aradul, zone în care comunitatea germană a avut un rol istoric important. Este de apreciat spiritul comunitar de care dau dovadă, interesul pentru problemele uneori foarte grave pe care le au unii cetăţeni din judeţul Arad. Parteneriatul cu germanii este foarte util, putem învăţa mult din aceste întâlniri, inclusiv cum să aplicăm politici mai eficiente pentru combaterea sărăciei şi sprijinirea persoanelor aflate în dificultate”, a declarat Alexandra Braica.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !