Din informațiile pe care le-am primit de la martorii incidentului, se pare că șoferul unui microbuz Nissan, din cauze necunoscute, a virat puternic stânga, chiar după ce a intrat pe strada Clujului de pe Căpitan Ignat. Drept urmare a virajului brusc, a urmat impactul, destul de violent cu partea laterală a unui SUV Toyota, care a fost mișcat de pe locul lui. SUV-ul era parcat chiar lângă intersecție, pe strada Clujului înspre Căpitan Ignat pe partea dreaptă. În urma impactului, nimeni nu a suferit răni, însă SUV-ul a fost mișcat de la locul lui și puțin a lipsit ca acesta să fie proiectat în casa de lângă. Deoarece nu au rezultat victime, șoferii se vor înțelege pe cale amiabilă.
A intrat cu microbuzul într-un SUV Toyota parcat
A intrat cu microbuzul într-un SUV Toyota parcat
Reactualizat la:
Accidentul s-a consumat miercuri, în jurul orei 12:40, pe strada Clujului, la intersecția cu strada Căpitan Ignat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!