aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Advertorial
Comunicat de presă

Comunicat de presă

la 26 May 2021 14:24

Comunicat de presă

26 May 2021 14:24
MASCHIO GASPARDO aprobă situațiile financiare consolidate pe 2020 și confirmă tendința de creștere. S-a aprobat și un nou plan de afaceri cu proiecția situatției financiare a grupului. Fabrica MASCHIO GASPARDO din România încheie anul 2020 pe profit și continuă planurile de dezvoltare în 2021.
MASCHIO GASPARDO aprobă situațiile financiare consolidate pe 2020 și confirmă tendința de creștere. S-a aprobat și un nou plan de afaceri cu proiecția situatției financiare a grupului. Fabrica MASCHIO GASPARDO din România încheie anul 2020 pe profit și continuă planurile de dezvoltare în 2021.

Trimite articolul

X
  • Grupul Maschio Gaspardo a înregistrat un profit net consolidat de 8,9 milioane EUR, cu 50% mai mare decât profitul de 5,8 milioane EUR din 2019

  • Capitaluri proprii nete la 92,4 milioane EUR, cu 28,4 milioane mai mult decât 64 milioane EUR la sfârșitul anului precedent

  • Datoria netă consolidată a scăzut în cursul anului cu 31,5 milioane EUR de la 148,4 milioane EUR la 116,9 milioane EUR.

  • Nivelul EBITDA crește de la 32,2 milioane EUR la 39,7 milioane EUR (+23%)

  • Compania își extinde capacitatea de producție în România și se pregătește de noi angajări

Grupul Maschio Gaspardo, prezent în România cu o fabrică la Chișineu Criș care este cel mai mare producător local de utilaje agricole, a încheiat anul financiar 2020 cu rezultate financiare în creștere, în ciuda dificultăților legate de pandemie. De asemenea, Consiliul de Administrație a aprobat un nou plan de dezvoltare industrială, care vizează devansarea calendarului de activități prevăzut anterior în planul 2018-2022 și proiectarea situației financiare preconizate pentru perioada 2020-2025.

Profitul net consolidat s-a dublat față de 2019

Exercițiul financiar 2020 a fost caracterizat de o redresare puternică a marjelor, în continuarea exercițiului financiar precedent, cu un profit net consolidat de 8,9 milioane EUR, în creștere cu 50% față de cel de 5,8 milioane EUR înregistrat în 2019. Aceste rezultate au fost atinse datorită optimizării proceselor și structurilor corporative, în conformitate cu directivele strategice prezentate de conducerea Grupului.

O contribuție în acest sens avut-o și reorganizarea din România, care a constat în achiziționarea, la 28 iulie 2020, de către filiala Maschio Gaspardo România, a 51% din părțile sociale ale Maschio Aratri de la terți. Dreptul de proprietate pentru restul de 49% era deja deținut de Maschio Gaspardo S.p.A. Această achiziție a fost realizată cu o facilitate de credit din partea EximBank, în cadrul unei colaborări solide dezvoltate între companie și bancă în ultimii ani.

Nivelul EBITDA a crescut cu 28,2%

Într-un an marcat de dificultățile provocate de pandemie, veniturile s-au ridicat la 302,6 milioane EUR, în scădere cu 4%, în concordanță cu piața utilajelor agricole, care a suferit o recesiune pe plan internațional, accentuată în special în țările din afara UE, din care se generează o parte din cifra de afaceri a Grupului. Cu toate acestea, nivelul EBITDA al Grupului a crescut de la 32,2 la 39,7 milioane EUR (o creștere cu 23%) în cursul anului. Creșterea EBIT a fost și mai semnificativă, cu 28,2%, de la 17,8 milioane la 22,8 milioane EUR. Având în vedere performanța bună a rezultatelor economice, indicele de rentabilitate ROE (rentabilitatea capitalului propriu) a menținut, de asemenea, o tendință ascendentă, crescând de la 9,82% la 10,87%.

Datoria netă consolidată a scăzut cu 31,5 milioane EUR (-21,2%) la 116,9 milioane EUR la 31 decembrie 2020, comparativ cu 148,4 milioane EUR la sfârșitul anului precedent. Tendința acestei cifre confirmă capacitatea importantă și constantă de a genera numerar, care a dus la reducerea progresivă a datoriei consolidate cu peste 120 de milioane EUR în ultimii 7 ani.

Confirmând soliditatea bilanțului și a resurselor Grupului ca formă de finanțare internă, Maschio Gaspardo a încheiat anul 2020 cu un capital net consolidat de 92,4 milioane EUR: o creștere de 28,4 milioane EUR comparativ cu 64 milioane EUR în anul precedent.

Principalele operațiuni de reorganizare din cadrul Grupului au fost achiziționarea a 51% din părțile sociale ale Maschio Aratri S.R.L. de la terți și finalizarea fuziunii prin încorporarea Maschio Fienagione S.p.A. în Maschio Gaspardo S.p.A.. De aici au rezultat o îmbunătățire a sistemelor de guvernanță, o reducere suplimentară a costurilor administrative și simplificarea fluxurilor de producție și de distribuție.

Activitate profitabilă în 2020 și dezvoltarea producției în România

Fabrica de la Chișineu Criș a Maschio Gaspardo, principalul producător de utilaje agricole din România, și-a desfășurat activitatea pe toată perioada anului 2020, cu rezultate foarte bune, în ciuda pandemiei, și cu un program ambițios de investiții, pentru dezvoltarea producției, susținut de EximBank. Cifra de afaceri a fost în 2020 de 44,1 milioane EUR, cu un profit net de 2,3 milioane EUR iar producția a fost de aproximativ 3.000 de unități.

Colaborarea dintre EximBank și Maschio Gaspardo a început în 2017, când banca a susținut societatea în implementarea celui mai mare proiect de investiții in valoare de aproximativ 10.000.000 EUR un proiect realizat printr-o schemă de ajutor de stat prevăzută de lege. „Piața din România are o nevoie tot mai mare de echipament avansat din punct de vedere tehnologic, domeniu în care noi suntem specializați. În plus, fabrica de lângă Arad ne permite să fim aproape de piețele din Europa de Est, în mod particular de Rusia și Ucraina. Între Maschio Gaspardo și EximBank s-a conturat un adevărat parteneriat pentru dezvoltare. EximBank a propus întotdeauna soluții concrete și eficiente pentru a susține dezvoltarea noastră pe termen scurt și mediu. Acest lucru ne-a permis să investim și să luăm deciziile potrivite, conform nevoilor companiei noastre”, a declarat Mirco Maschio, președintele Maschio Gaspardo.

Proiectele de investiții derulate în 2020 de fabrica Maschio Gaspardo din România, cu sprijinul Exim Bank vizează:

  • Creșterea capacității de producție, prin diversificarea producției în gama de pluguri, cu ajutorul majorării liniei de credit la aproximativ 2.000.000 EUR.

  • Extinderea capacității de producție, cu o suprafață de 5400 mp și prin achiziția de noi echipamente tehnologice necesare fluxului de producție cum ar fi: strunguri, freze, prese de îndoit, echipamente de debitare tablă, roboți de sudură și altele. Investiția totală se ridică la 3.500.000 EUR, din care 2.000.000 EUR au reprezentat o facilitate de credit acordată de EximBank, iar restul provine din fonduri proprii. Proiectul de investiții este demarat si se va finaliza in cursul anului 2021.

In urma finalizării extinderii capacității de producție, societatea va avea face angajări, pentru a

putea face față creșterii producției și pentru a răspunde noilor contracte pentru comenzi de 20 de milioane EUR pe an.

Evaluările conducerii Grupului Maschio Gaspardo cu privire la rezultatele pe 2020

„2020 a fost un an provocator, în care toți am avut de-a face cu situații extraordinare. Cu toate acestea, am reușit să lucrăm împreună pentru a atinge obiective importante: rezultatele pe care le aprobăm ne răsplătesc și confirmă că lucrăm în direcția corectă. De asemenea, datorită rezultatelor pozitive obținute în acest an, Grupul și-a consolidat poziția și suntem gata să facem față următoarelor etape ale planului industrial, cu scopul de a continua dezvoltarea afacerii noastre și în străinătate, cu produse inovatoare și cu un nivel tehnologic ridicat, care satisfac cel mai bine nevoile clienților noștri”, a declarat Mirco Maschio, președintele Maschio Gaspardo.

„Datorită perseverenței și devotamentului arătat de oamenii care lucrează cu noi, anul acesta am reușit să păstrăm operaționale toate fabricile noastre din Italia și din străinătate, respectând în același timp pe deplin instrucțiunile furnizate de autoritățile guvernamentale pentru a preveni infectările. Acest lucru, împreună cu reducerea costurilor, ne-a permis să ne menținem angajamentele față de bănci, așa cum sunt prevăzute în planul de afaceri, în ciuda unei reduceri a cifrei de afaceri globale. Prin urmare, privim spre viitor cu optimism și vom continua să ne străduim să dezvoltăm produse de ultimă generație”, a precizat Andrea Maschio, vicepreședintele Maschio Gaspardo și președintele Maschio Holding.

„Suntem foarte mulțumiți de rezultate – confirmă Luigi De Puppi, Directorul General al Grupului. Am ajuns aici datorită faptului că am lucrat excelent în echipă, ceea ce subliniază potențialul ridicat al Grupului”.

xxx

Grupul Maschio Gaspardo este un jucător mondial în producția de echipamente de cultivare, însămânțare, fertilizare, tratare a culturilor, întreținere ecologică și echipamente pentru fân. Fondat în Campodarsego (PD) în 1964 de frații Egidio și Giorgio Maschio, Grupul Maschio Gaspardo are 2000 de angajați în întreaga lume în 8 unități de producție, (dintre care 3 în străinătate – China, India și România) și în 13 filiale comerciale (Italia, Franța, Spania, Germania, Polonia, Ucraina, Turcia, Rusia, America de Nord, Africa de Sud, China, India și România). Maschio Holding, acționar majoritar, deține 50,1% din capitalul social, Friulia Finanziaria FVG deține 26,2%, în timp ce restul de 23,7% este controlat de Veneto Sviluppo S.p.A.

Trimite articolul

X
Taguri:
advertorial ,
comunicat de presa ,
Maschio Gaspardo
0 Comentarii

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Viitorul sună bine în bazinul CSŞ Gloria
    2
    Fotbal – Liga 3, etapa 17
    3
    Judecătorii de la Tribunalul București, în dezacord privind dosarul lui Georgescu. Va fi format un complet de divergență
    4
    Bărbat din Cintei, condamnat după ce a dus în țară o pușcă pe care a ținut-o ilegal
    5
    Fiul lui Rob Reiner, arestat pentru crimă după moartea regizorului american și a soției acestuia
    6
    Pensia de urmaș, mai ușor de obținut: dispare obligativitatea copiilor legalizate, dar apare un nou impact fiscal
    7
    Sfaturile pompierilor arădeni pentru un brad de Crăciun... sigur
    8
    Danileț îi cere Liei Savonea să plece din magistratură: Să vă scrieți scrisoarea de demisie și să plecați la pensie
    9
    Munca la negru costă scump: amenzi de până la un milion de lei și body-cam-uri pentru inspectori
    10
    CSŞ Gloria FCC UAV Arad, start perfect în CN Under 13

    România

    Judecătorii de la Tribunalul București, în dezacord privind dosarul lui Georgescu. Va fi format un complet de divergență
    Doi judecători din completul de la Tribunalul București, care are pe rol dosarul de propagandă legionară al lui Călin Georgescu, nu au reușit să cadă vineri de acord dacă se începe judecata pe fond sau trimit cauza înapoi la Parchet.

    România

    CFR SA, anchetată pentru posibile blocaje pe piața energiei feroviare: accesul altor furnizori, în vizor
    Consiliul Concurenței a anunțat declanșarea unei investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă al CFR SA, compania națională care administrează infrastructura feroviară electrificată din România.

    România

    Dan Șucu (Concordia): La o populație de 17 milioane ar trebui minim 11 milioane de locuri de muncă, există numai 5. Sunt multe industrii care simt în clipa de față mugurii unei crize
    Președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, declară că în multe sectoare de activitate economică se simt „mugurii unei crize”, generată de cheltuirea nejudicioasă a banului public și de birocratizarea excesivă. 1

    România

    Bolojan: Ne dorim adoptarea simultană a pachetelor privind reforma administrației și relansarea economică
    Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică. 1

    Mapamond

    Un oficial militar rus de rang înalt, internat după ce a fost împușcat la Moscova
    Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.

    ARADON Sport local

    CSŞ Gloria FCC UAV, sub panoul Under 13

    Local

    UTA pierde, dar rămâne la un punct de play-off!

    Local

    Festivalul Limbilor și Culturilor la UVVG

    Local

    Apartamentele închiriate în regim Airbnb, în atenția Poliției Locale. Ce riscă proprietarii
    Refuzul înscrierii persoanelor cazate în cartea de imobil constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei. 4
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.