aradon.ro Web analytics


HORNBACH, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, anunță inaugurarea celui de-al doilea magazin din Timișoara, situat pe Calea Buziașului 152, pe 1 octombrie 2025. Deschiderea marchează un nou pas în strategia de extindere a companiei și răspunde cererii crescute din partea locuitorilor din sudul și sud-estul orașului, precum și din localitățile învecinate.
Odată alese plăcile ceramice potrivite pentru proiectul dorit, următorul pas este montarea lor. Indiferent dacă este vorba despre baie, bucătărie sau alte spații, procesul necesită organizare și o bună informare. Mulți se întreabă cum se montează gresia și faianța corect, mai ales atunci când aleg să facă singuri lucrările pentru a reduce costurile.
Siguranța începe acasă – și continuă oriunde ne aflăm. Pentru a preveni accidentele cauzate de utilizarea incorectă a echipamentelor electrice, Departamentul pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu Rețele Electrice România, a lansat Ghidul siguranței în domeniul electric, un instrument esențial pentru oricine își dorește o locuință și un mediu mai sigur.
Dacă ai norocul să deții un living spațios, atunci știi că decorarea acestuia devine o adevărată provocare. Alegerea canapelei - vedeta încăperii - devine un act de echilibru estetic. Această piesă trebuie să complimenteze estetica, să fie funcțională și să denote rafinament. Un living elegant se construiește prin atenție la micile detalii. Așa că toate operațiunile sunt importante, de la alegerea mobilierului, a nuanțelor pereților la integrarea lor și punerea în valoare prin accente lumină și texturi materiale interesante.
Compania Impact Construct a inaugurat magazinul său de prezentare de pe Strada Vasile Boneu (lângă Paradisul Copiilor). Cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul materialelor de construcții, Impact Construct aduce în municipiu o gamă completă și complexă de produse, de la materiale pentru structură și zidărie până la finisaje și detalii de amenajare interioară și exterioară.

România

Bolojan: Dacă problemele sistemice din justiție sunt confirmate, trebuie aduse corecții de ordin legislativ
Premierul Ilie Bolojan declară că în cazul în care se confirmă problemele sistemice din sistemul de justiție, semnalate în ancheta Recorder, sunt necesare corecții de ordin legislativ.

România

Curtea de Apel București, atac virulent la judecătorul care face dezvăluiri în documentarul Recorder
Curtea de Apel București a lansat, miercuri, un atac virulent la adresa judecătorului Ionel Laurențiu Beșu, care apare în documentarul Recorder, sugerând că acesta ar fi fost ofițer la serviciul secret „Doi și-un sfert”, fără să aducă însă dovezi, ci doar citând articole din presă. 1

Local

Pieton lovit de maşină, pe strada Mărăşeşti
2

România

CCR: Sesizarea ICCJ pe noul proiect privind reforma pensiilor magistraților - amânată pentru 28 decembrie
Curtea Constituțională a Românei a amânat, miercuri, pentru 28 decembrie, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Local

Ducu Bertzi cântă, vineri, în Piaţa Catedralei
În acest weekend, la Târgul de Crăciun vor urca pe scenă Constantin Neculae, Eduard Cotoară&Live Band și Dana Florian.

Local

„Veniţi cu noi” de Crăciun la Lacul Roşu şi Cheile Bicazului
O excursie de final de an care încununează activitatea bogată a asociaţiei arădene.

Local

Se actualizează dosarele la Cantina Socială

Local

Ultima conferinţă dedicată Sf. Ilarion Felea

Mapamond

Hoţii de la Luvru ar fi putut fi arestaţi „cu 30 de secunde înainte” de a fugi, potrivit anchetei administrative
Fuga hoţilor care au furat bijuterii de la Luvru în luna octombrie ar fi putut fi împiedicată „cu 30 de secunde înainte”, a declarat miercuri un responsabil al anchetei administrative privind securitatea muzeului parizian, cel mai vizitat din lume, transmite AFP.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.