Scenă de coşmar, o scenă de lumea a III-a s-a derulat în municipiul Arad, în apropierea Spitalului Judeţean Arad.
O fetiţă de numai şase ani a căzut într-un canal descoperit, anunţă Mediafax. Incidentul ar fi avut loc în cursul nopţii de miercuri spre joi în parcarea aflată pe strada Andrenyi Karoly, în apropierea Spitalului Judeţean Arad. Mama celei mici mergea cu aceasta spre unitatea medicală. La un moment dat, fetiţa a căzut în groapa de canal. Din fericire pentru ea, cadre medicale de la Spitalul Judeţean au intervenit foarte repede şi au dus copilul la Urgenţe. „Pacienta, în vârstă de şase ani, a fost adusă aseară la Unitatea de Primiri Urgenţe în jurul orei 23.40, prezentând leziuni la nivelul membrelor şi toracelui, datorate unei căderi accidentale. I s-a acordat consult de specialitate şi s-au efectuat investigaţii radiologice, incluzând citit de coloana vertebrală şi radiografii ale toracelui şi membrelor, eliminându-se astfel orice fel de suspiciuni care privesc fracturi sau alte leziuni grave la nivel membrelor sau coloanei vertebrale. În prezent, fetiţa se află sub observaţie în secţia de chirurgie şi ortopedie infantilă. Dorim să precizăm faptul că acea gură de canalizare, la care un capac lipsea, şi care a provocat căderea accidentală a fetiţei nu se află în incinta sau în curtea spitalului, ci în afară spitalului, într-o parcare”, a declarat pentru Mediafax directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, medicul Ciprian George Pribac. Pe fir au intrat şi poliţiştii, chiar dacă mama celei mici nu a depus încă o plângere. „Până în acest moment, femeia nu a depus plângere la poliţie. Noi facem verificări să vedem cine e proprietarul gurii de canal, ce instituţie şi apoi se vor lua măsurile legale”, a spus Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei. Reprezentanţii Primăriei Arad au anunţat că nu a fost primită nicio reclamaţie din zonă. Cu toate acestea, primăria a solicitat Companiei de Apă Arad, care este operatorul sistemului de canalizare din municipiu, să pună capac pe canalul cu pricina.
Anchetă la Arad din cauza unui capac de canal
Anchetă la Arad din cauza unui capac de canal
Reactualizat la:
O fetiţă de şase ani a căzut într-un canal neacoperit, iar acum poliţiştii au demarat o anchetă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 22-10-2026 sunt următoarele:
România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Mapamond
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează joi dpa.
Local
Delegația arădeană a participat, în cele opt zile de vizită, la 16 evenimente, iar chinezii au lansat șase invitații pentru oamenii de afaceri arădeni.
1
Local
Consilierul USR Arad, Dorian Curcanu, prezintă situația unei gropi „acoperită de mărăcini” care a fost în final asfaltată.
UT Arad
ARAD. De pe vremea lui Laszlo Balint, UTA nu mai adună multe puncte din deplasare. Ba, mai mult, în acest sezon, elevii lui Adrian Mihalcea au făcut meciuri foarte slabe în deplasările de la FC Voluntari, Farul Constanța și FC Botoșani. Lucru recunoscut chiar de antrenor.
ARADON Sport local
HODMEZOVASARHELY. Sportivii CSŞ Gloria Arad au strălucit, zilele trecute, la concursul internațional de înot „CUPA HOD”, desfășurat în Ungaria, unde 541 de sportivi, reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia, Republica Moldova și România, au luat startul în competiție.
România
Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată de Parchetul General în legătură cu postări ale sale pe Facebook în care instiga românii să boicoteze muncitorii imigranți.
Citiți principiile noastre de moderare aici!