De mai bine de 160 de zile România funcționează pe avarii, fără un guvern cu puteri depline, iar Președintele se face că mediază. Dacă politicienii se ceartă, îi invită la discuții. Dacă nu se înțeleg, mai organizează o rundă, iar dacă nici atunci nu se înțeleg, probabil că urmează consultări despre oportunitatea altor consultări. Nicușor Dan pare că se uită la un film care nu-i place, dar pe care el l-a ales, l-ar opri, dar nu găsește telecomanda. Probabil nici nu o caută, așteaptă să i-o aducă cineva, ca el să poată apăsa victorios pe buton, arătându-ne mândru cum se face.
Alături de el, PSD pare deranjat de lumina aprinsă în cămară și ar vrea din nou să ajungă la bunătăți. După ce au aruncat țara în aer, se comportă ca un hoț prins la furat, dar care cere să fie angajat paznic pe motivul că știe deja cum se intră. Tupeul lui Grindeanu depășește orice imaginație, a dărâmat casa, iar acum se dă constructor și cere buget pentru renovare. Oamenii ăștia cred că avem memoria unui pește de acvariu. Scenariul lui e simplu. Dacă guvernarea merge prost, ceilalți sunt vinovați. Dacă merge bine, PSD a salvat țara, dacă se rupe din nou coaliția, PSD a fost obligat să plece, iar dacă trebuie formată alta, PSD devine brusc partidul matur și indispensabil. Grindeanu revine la masa negocierilor cu aerul unui om de stat responsabil, gata să salveze țara de consecințele propriilor decizii.
Cât farmec are politica asta românească, în care principalul talent pare să fie aruncarea vinei în cârca altcuiva, apoi pozatul inocent cu mâna pe inimă și privirea pierdută în zare, de parcă tocmai ai aflat că țara pe care ai guvernat-o ani de zile nu se conduce singură.
Am impresia că asistăm la un teatru absurd în trei acte.
Actul 1. Demolarea coaliției, cu aruncarea responsabilității către toate partidele, mai puțin PSD.
Actul 2. Amnezia. Grindeanu nu își mai amintește exact de ce a provocat accidentul, dar sigur i-a sărit cineva în fața mașinii.
Actul 3. Salvarea situației, în care pesediștii se prezintă la negocieri ca unicul partid care ar putea pune capăt crizei.
Epilog. Nicușor Dan, aranjându-și ciorapii, mediază la nesfârșit, chiar în timp ce cortina cade și publicul iese din sală. Fără să aplaude.
Cel mai absurd, dar și trist aspect al crizei este că nota de plată nu se va împărți între cine a provocat blocajul, cine l-a prelungit, sau cine a încercat să-l rezolve, nota de plată va veni mereu la aceeași adresă. A dumneavoastră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!