Astfel ne va fi dor să ne întoarcem acasă de oriunde suntem ştiind că, deschizând uşa, va apărea căpşorul ei drăgălaş şi ochii ei mari ne vor spune cât i-am lipsit sau ne va dojeni cât am lipsit, sau că pe pragul casei sau pe pervazul geamului, ghemuită, ne aşteaptă, cine ştie de cât timp, fie cald, fie ploaie, bucurându-se nespus de prezenţa noastră, fără să ne ceară nimic în schimb decât un zâmbet, sunetul vocii şi o mângâiere.
Pisica încearcă diverse moduri de transmitere a trăirilor, intenţiilor, nevoilor ei. Descifrarea corectă a acestor „coduri” va face comunicarea mai lesne şi mai plăcută, ajungând după un timp să ne dăm seama exact în ce stare e pisica noastră la un moment dat şi/sau care îi este intenţia sau dorinţa de moment. Interpretarea corectă a limbajului trupului şi vocalizării sunt deci „cheia” bunei comunicări cu pisica, sesiunile de joacă fiind componenta esenţială a comunicării. Aşa se întâmplă şi în cazul dispoziţiei spre joacă a pisicii.
Să nu avem impresia că ne putem juca cu o pisică oricând dorim.
Momentul de dispoziţie este creat de pisică, întotdeauna. După câteva săptămâni de la adopţia unei pisici, începem să ne dăm seama de anumite reacţii ale ei, începem să realizăm că pisica încearcă să comunice cu noi. Dar să realizăm cum, când, prin ce mijloace, aceasta necesită mult mai mult timp.
Puii de pisică se joacă aproape cu orice. Ei necesită însă o mai mare supraveghere în timp de veghe decât pisicile adulte cărora instinctul le induce posibila prezenţă a unui obiect periculos.
Puii de pisică nu-şi stăvilesc curiozitatea şi tot ce se mişcă, tot ce foşneşte, tot ce atârnă, tot ce străluceşte etc. sunt obiecte de joacă. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştie orice proprietar de pui de pisică e acela că degetele de la mâini şi de la picioare nu sunt jucării şi nu sunt nici prada pe care, în permanenţă, trebuie să o urmărească, să o pândească, să o atace şi să o „devoreze”!
E extraordinară interacţiunea prin joacă cu un pui de pisică, cu toate năstruşniciile şi ghiduşiile extrem de amuzante, dar acceptarea şi încurajarea acestui mod de joacă, ignorând sfatul de mai sus, bucuria sesiunii de joacă se va transforma, atunci când ghemotocul de puf va avea dinţi adevăraţi şi gheare adevărate, într-un real chin şi pentru stăpânul care, permiţând manifestarea agresivă în joacă a puiului nu mai poate, la vârsta adultă, să-l dezveţe şi va fi plin de zgârieturi şi muşcături şi pentru pisica adultă, care nu va înţelege de ce la orice apropiere de stăpân pentru a se juca e gonită, derutând-o, fapt care poate duce la apariţia problemelor de comportament.
Un pui de pisică luat de lângă mamă prea timpuriu va manifesta un mod de joacă mult mai agresiv decât unul încredinţat mamei după înţărcare, pentru definitivarea procesului de educaţie. Comportamentul de joacă agresiv trebuie redirecţionat de la o vârstă fragedă către obiecte acceptate de specialişti ca jucării sau spre obiecte create chiar de stăpâni, de la simplul ghem de hârtie până la jucării ingenioase, care să permită manifestarea şi dezvoltarea pornirilor instinctive de felină care vânează.
Pisica îşi dă seama după timbrul vocii stăpânului dacă „ceva nu e în regulă”. Prin folosirea unui ton mai ridicat decât de obicei, o intonaţie mai fermă, se poate da de înţeles pisicii că ceea ce tocmai a făcut nu trebuie să se repete. Prin folosirea aceleiaşi fraze sau cuvinte simple ca „Nu”, „Nu e voie”, „Nu muşca”, „Nu zgâria” etc., în combinaţie cu aceeaşi voce fermă şi puternică, în scurt timp pisica se poate dezvăţa de toate obiceiurile deranjante pentru stăpân, în acest caz particular de muşcatul şi zgâriatul în joacă, de mâini şi de picioare.
Căţăratul pe corp până pe umeri, săritul pe spate, sunt două dintre plăcerile feline în interacţiunea cu stăpânii şi sunt foarte ghiduşe când pisica e micuţă şi „nu-i nimic dacă zgârie un pic”. Dar ghearele cresc şi curând drăgălăşenia se transformă în durere fizică. Cine e atunci de vină? Pisica, pentru că e neastâmpărată!
Trebuie ca stăpânii să fie conştienţi că dacă pisicii nu i se interzice să facă ceva neplăcut şi acel ceva se repetă, o eventuală corectare de comportament va fi mai târziu imposibilă.
Sanda Adriana Vilmányi
Citiți principiile noastre de moderare aici!