Pe cei 56.000 de participanți din prima seară i-ai simțit ca atare. Ai intrat alături de ei, ai mers spre ghișeele de unde îți achiziționai cardul cu care puteai cumpăra orice în incinta festivalului, ai stat la coadă o oră alături de ei pentru un card, ai suportat ploaia venită parcă de nicăieri, în prima oră de concert The Cure alături de ei. Te-ai scurs spre scena mare alături de ei, parcă lipiţi unii de alţii, ai aplaudat la unison, ai băut la unison, fumat la unison, iar când s-a încheiat concertul The Cure, după 2 ore și 30 de minute de muzică, doar muzică (s-au spus undeva la 10 cuvinte de toate, fără celebrele saluturi în limba țării gazdă și fără mici glume de gustat pentru publicul foarte larg – așa că jos pălăria încă o dată, The Cure!), împreună cu toți cei 56.000 de participanți ai luat la pas superba incintă a festivalului (cetatea) spre celelalte 18 scene, spre celelalte genuri de muzică, spre coada de la toalete, spre focurile de artificii, spre tunel, spre libertate.

Niciunul din cei 56.000 de participanţi care se mişcau la fel ca tine, încet, foarte încet, spre un alt punct de atracţie al festivalului, nu părea supărat de aglomerație, de ploaie, de cozi, de nebunia întreagă care a cuprins Novi Sad-ul în weekendul trecut, și care transformă în fiecare an, pe vremea asta, orășelul cât Aradul în locul de întâlnire a zeci de mii de tineri de te miri de unde veniți. N-au venit nici să protesteze pentru că au stat la coadă, nici să se simtă trași în piept de prețuri, nici să sufere de pe urma cazărilor explodate în acel weekend, ci doar să danseze și iar să danseze pe muzică, până la amiaza următoare și să o ia de la capăt seara.

În week-endul ce a trecut, media de vârstă a celor din Novi Sad s-a înjumătățit cu certitudine, în timp ce populația prezentă în oraș s-a dublat. EXIT-ul din cetate (din fortăreaţa Petrovaradin) îl simțeai până și pe străzile din oraș, situat la poalele ei, deși muzica „tunată” de pe cele 19 scene parcă nu se încumeta să treacă de Dunăre și de festival.

Nu știu cum e să reziști unui întreg festival cu cel puțin 30.000 de mii de oameni pe care îi duci parcă cu tine peste tot, prin cetate, zi de zi, patru zile la rând. Nu știu cum e să asculţi atâta tehno, rock, reggae, dance, să mai şi urci pe scena karaoke şi să te mai şi refugiezi de puhoiul de lume la silence dance sau să asculţi măcar un sfert din artiştii invitaţi de organizatori să „explodeze” atmosfera de la Novi Sad. Dar mulţi dintre cei de la Exit ştiu sigur cum e şi n-ar rata probabil experienţa pentru nimic în lume. Pentru că de experinţă e vorba la EXIT, de abundenţă.

La 300 de kilometri de Arad, o cetate pe care o poţi vizita şi admira şi în restul anului devine un vulcan al muzicii şi tinereţii.  Cine îi face faţă, iese într-o altă dimensiune, cu EXIT. Pentru toţi ceilalți, cei care au venit pentru un nume, două, experienţă şi atmosferă, EXIT e provocarea pentru deja obişnuitul „e-așa frumoasă viața, de ce s-o irosești trăind”, dar și dovada că just “friday I m in love”. În rest, „ce foame şi ce ger”.