În ultimele două luni, cel mai folosit cuvânt în spațiul public, aproape cu obstinație, este cuvântul ,,mască”. Cuvântul și realitatea pe care o desemnează sunt legate de însăși esența umanității, așa o cum o simțim intuitiv și o legiferăm azi.

Cuvântul ,,persoană” provine din grecescul ,,persona” și înseamnă masca actorului. Când s-au jucat în Atena primele piese de teatru (tragedii), actorii jucau fără mască, dar personajele negative din tragedii erau amenințate și bătute pe stradă după încheierea spectacolului. Pentru a nu se mai întâmpla asta, actorii au decis ca personajele să fie jucate cu măști: personajele pozitive cu măști frumoase, iar cele negative cu măști urâte, pentru a reflecta trăsăturile lor de caracter.

Cuvântul persoană înseamnă, la origine, mască, iar psihologii spun că fiecare om trăiește, simultan, trei feluri de vieți: o viață publică (unde poartă o mască groasă și impenetrabilă); o viață privată (în care poartă o mască mai subțire față de familie și prieteni); și o viață secretă (în care suntem fără mască, noi cu noi înșine, cu propriile slăbiciuni și secrete pe care nu le-am spus niciodată nimănui).

În vremurile de criză, însă, omul interpune între el și ceilalți, pe lângă cele două măști invizibile și o a treia mască vizibilă. Această mască este purtată pentru a se proteja pe sine de ceva invizibil și pentru a se proteja de ceilalți (vezi măștile purtate în timpul ciumelor).

A treia mască (chirurgicală, cu trei pliuri), atât de clamată, legiferată și necesară, este semnul unei societăți alienate, aflată nu doar în criză sanitară și economică, ci și într-o profundă comă morală. A treia mască nu reflectă trăsături de caracter (ca și cea greacă), ci uniformizare și panică. Omul, ca ființă socială, trece astăzi printr-un eveniment traumatic de distanțare socială, iar asta nu presupune doar îndepărtarea de celălalt, ci și înstrăinarea de propria-i esență.

„A treia mască este semnul unei societăți alienate, aflată nu doar în criză sanitară și economică, ci și într-o profundă comă morală”