UTA se zbate în mediocritatea ligii secunde în aşteptarea finalizării stadionului, baschetbalistele de la FCC ICIM sunt prinse într-un „coş” de natură existenţială, iar echipa de polo supravieţuieşte miraculos graţie „nebuniei” unor tineri frumoşi – tot mai puţini – care cred în valorile sportului. Ar mai fi şi ceva volei, handbal şi rugby, dar nu la nivelul de odinioară. Excepţia de la regulă este echipa de lupte greco-romane a CS Astra, autoare a unor performanţe lăudabile în ultimii ani. E, dacă vreţi, picătura dintr-un ocean al mediocrităţii.

Salvarea vine dinspre sporturile individuale. Unde, ciclic, apar vârfuri, precum acest „Zeus de pe saltea”, Mihai Mihuţ. Pe care riscăm să-l pierdem, pentru că avem faima de a nu ne şti preţui valorile. Nu doar din lumea sportului. Andrei Gag, Robert Mureşan, Marius Copil, pentru a aminti doar ultimele nume cu greutate care au ales să reprezinte alte oraşe, unde au găsit respectul cuvenit.

Regresul sportului arădean este evident, nu poate fi contestat. E copia fidelă a societăţii în care trăim. Una în care valorile se nivelează în jos. În care, marea gloată se întrece într-o probă dură, cinică: lupta pentru supravieţuire. Închiși într-un glob de sticlă şi trăind într-o lume paralelă, cei care ne conduc nu ţin cont de vorbele lui John F. Kennedy: „Cel mai mare duşman al adevărului este cel mai adesea nu minciuna, intenţionată, urzită şi nesinceră, ci mitul – durabil, convingător şi nerealist”.

Până într-o zi. Până când, noi, concurenţii luptei pentru supravieţuire, vom descifra sensul cuvintelor lui Oprah Winfrey: „Înconjoară-te cu oameni care sunt capabili să te ducă mai sus”. Şi vom proceda în consecinţă…

„Avem faima de a nu ne şti preţui valorile”