În anul în care UTA este mai aproape ca niciodată de a împlini visul iubitorilor fotbalului din judeţul nostru şi nu numai, promovarea în prima ligă, stadionul Francisc Neuman capătă contur. Greu, după aproape şase ani de aşteptare. Există promisiuni şi speranţe îndreptăţite ca, din toamnă, echipa fanion a oraşului să revină acasă, pe locul unde Baronul Neuman ne-a lăsat un stadion unic în România acelor vremuri şi o echipă de legendă.

O discuţie cu un coleg de breaslă cu tâmplele cărunte m-a determinat să aştern aceste rânduri. Pornind de la vorbele scriitorului american Dalton Trumbo: ,,Democraţia nu este un cadou. Este o responsabilitate”. Iar noi avem datoria morală de a aduce un omagiu legendelor fotbalului arădean. Şi ce frumos ar fi ca mai marii administraţiei locale să nu se gândească doar la a-şi pune amprenta pe noul stadion prin siglele de pe scaune şi forma reclamei luminoase de la intrare. Iniţiativa unei provocări pentru suporteri, de genul cum să ,,botezăm” tribunele şi peluzele stadionului Francisc Neuman ar fi o idee de luat în seamă. Nu cred că există microbist prin a cărui vene curge sânge alb-roşu să nu o îmbrăţişeze. O tribună Iosif Petchovsky, în amintirea celui care a jucat 227 de jocuri şi a înscris 69 de goluri în cele două perioade ca jucător al Bătrânei Doamne (1946-1951, respectiv, 1955-1961), primul fotbalist din România numit Maestru Emerit al Sportului, ar fi un gest de responsabilitate. La fel ca şi o tribună Nicolae ,,Coco” Dumitrescu, jucător emblematic în perioada 1946-1955 şi antrenor în cinci rânduri pe banca UTA-ei, începând cu a doua ,,perioadă de aur” (1966-1973), care a culminat cu cea mai mare performanţă la acea vreme, eliminarea deţinătoarei Cupei Campionilor Europeni, celebra Feyenoord, şi terminând cu sezonul 1993-1994. Şi, neaparat, o peluză Ladislau Brosovszky, dublu campion, golgeterul absolut al UTA-ei în Divizia A, cu 100 de goluri reuşite în 314 meciuri jucate. Pentru cealaltă peluză, oricine poate veni cu o propunere pentru a fi dezbătută. Important e să alegem să ne respectăm legendele, să dăm Cezarului ce este al său. Să nu fim optuzi, închistaţi, lipsiţi de responsabilitate. ,,Imposibilul nu e motiv, e pretext”, spunea autorul arădean de aforisme Gabriel Petru Băeţan. Aşa că mingea e acum (şi) la piciorul mai marilor oraşului. Vor ştii ce să facă, oare, cu ea?