În faţa necunoscutului, unii se comportă ca şi când COVID-19 nu este grav şi periculos. Se refugiază în credinţă: ‘‘este doar o gripă, ne fereşte cel de Sus‘‘. Pentru că le este frică de necunoscut şi se agaţă de iluzia normalităţii. Dar această iluzie vine cu un cost enorm pentru noi toţi. Cu această ‘‘normalitate‘‘ riscăm să pierdem lupta cu pandemia. Care a îmbolnăvit aproape jumătate de milion de oameni şi a ucis peste 17 000. Împreună putem preveni creşterea. Fiind riguroşi, realişti şi izolându-ne. Cu cât sunt mai drastice măsurile, cu-atât prevenim efectele virusului ucigaş. Vorba filozofului american George Santayana: ‘Cei care nu învaţă din istorie, sunt condamnaţi să o repete‘. Şi gândul ne duce, cu frisoanele aferente, la ciumă, gripa spaniolă, ebola.

Coronavirusul a îngenunchiat (şi) sportul. Pentru prima oară, în ultimul secol, de o asemenea manieră. Marea familie a sportului mondial speră la un mâine cu cât mai puţine pierderi. De vieţi omeneşti. Mesajele şi filmuleţele postate pe reţelele de socializare ne arată o lume a sportului care încearcă să se adapteze. Provocări diverse, colecţia de amintiri, invitaţii la diferite jocuri interactive, toate sunt încercări de a menţine interesul consumatorilor de sport. Care au rămas în acest an şi fără spiritul olimpic, Tokyo şi marea întrecere sub cele cinci cercuri fiind un vis îndepărtat. Chiar marţi mai marii Comitetului Internaţional Olimpic au preluat modelul UEFA, care a mutat Campionatul European de fotbal pentru vara anului viitor, procedând aşişderea cu Jocurile Olimpice.

Nimic nu va mai fi cum a fost, dar viaţa merge înainte. La fel vor sta lucrurile şi în privinţa sportului. Care ne arată atât limitele umanității, cât și faptul că le putem depăși, indiferent de rasă, religie, sex, limbă ori statut social. Ne face să credem că putem fi mai buni, atât ca indivizi, cât și colectiv. Ne oferă un dram de speranță. Pentru ziua de mâine…