ARAD. Ziarul arădean „Aradi Közlöny” scria în 1915 că Franz Rohr s-a născut în clădirea cazarmei de pompieri, unde de un an de zile, tatăl său, Josef, era plutonier. Întreaga sa familie este legată de Arad: mama, Rozalia Zsolud, nașul Müller Ferenc (plutonier) și până și preotul care l-a botezat, Teofil Tomecsek, erau arădeni. În vara când băiatul a absolvit ciclul primar, la o inspecție în cazarma de pompieri, ținută de generalul Karl Theimer, băiatul i s-a plâns că nu vrea să devină tâmplar, ci militar. La intervenția generalului, copilul a fost primit la Academia Militară de la Viena. A mai revenit la Arad doar în vacanțele școlare, dar mai târziu și ca general de cavalerie, când opinia publică i-a admirat prestanța și ținuta. La fiecare revenire la Arad își vizita vechii tovarăși din copilărie. De câte ori participa la exercițiile militare din Pădurea Ceala și trecea călare pe lângă cazarma de pompieri, le amintea aghiotantilor săi că acolo a fost locul nașterii sale.

Așadar, Franz Rohr, ofițerul austro-ungar cel mai important al epocii sale s-a născut la Arad, din tată (Josef Rohr) plutonier de infanterie, la 30 octombrie 1854. A absolvit celebra academie militară vieneză Theresianum cu gradul de locotenent, în anul 1876. În 1883 era avansat căpitan, în 1891 maior de stat major, în 1894 locotenent colonel de stat major. În 1896-1897 a fost șeful Direcției 6 al Ministerului de Război austriac și promovat colonel. În scurt timp ajunge la comanda Armatei II-1 Vieneze, apoi, succesiv, este numit comandantul corpurilor de armată de la Satu Mare, Pécs, Bratislava şi Székesfehérvár.

În anul 1905 devenea comandantul trupelor de cavalerie honvezi, iar din 1907 era avansat general. Urmează să conducă școala militară austriacă și, mai târziu, revine la minister, unde este din nou avansat în grad. În anul 1913 devine general de cavalerie și, din același an, preia comanda Armatei Ungare din cadrul monarhiei și este numit consilier secret al împăratului.

Pas cu pas a ajuns pe cea mai mare treaptă ierarhică militară, feldmareșal, dar la 14 aprilie 1917 a fost și înnobilat cu titlul de baron, luându-și numele „von Denta”. A comandat trupele austro-ungare în bătălia de la Mărăști, una din principalele bătălii desfășurate pe teritoriul României în timpul Primului Război Mondial, în iulie 1917, pe care a pierdut-o în fața mareșalului Averescu (acesta din urmă avea să primească Ordinul „Mihai Viteazu” pentru victoria importantă, iar asta i-a deschis și drumul către cariera politică, fiind numit prim-ministru în anul 1918).

Rohr a condus spre succes trupele austriece din regiunea italiană Carintia. Propaganda de război scria despre el că „a reușit minuni pe cel mai greu front, acolo unde s-a concentrat grosul și elita trupelor italiene. Dacă ținem cont de raportul de forțe și numărul mare de inamici italieni, se poate spune că istoria omenirii nu cunoaște o forță defensivă asemănătoare cu cea a trupelor lui Rohr” (scria, la Szeged, ziarul „Délmagyarország”, la 21 iulie 1915).

În anul 1917, având în vedere succesul din Italia, unde trupele sale au excelat pe un teren asemănător cu cel din Regatul României, a fost avansat comandant al armatei austriece în Regatul României. Era omologul austriac al mareșalului german Mackensen și se bucura de o autoritate similară.

La 15 septembrie 1917 ziarul budapestan „Az Ujság” publica un amplu reportaj despre baron Rohr von Denta, menționând că articolul apare cu aprobarea Biroului de Presă al Armatei Austriece și că a fost documentat chiar la cartierul general al feldmareșalului, în a doua jumătate a lunii august. Trecuseră doar câteva zile de la înfrângerea armatei austriece la Mărăști, iar presa începea o campanie de propagandă pentru restaurarea încrederii opiniei publice în capacitatea militară a imperiului. Articolul apreciază faptul că baronului Rohr i-a fost încredințat cel mai dificil front – Ardealul, pentru a împiedica pătrunderea trupelor ostile în Imperiul Austriac.

„Are capacitatea să își transmită voința de fier și rezistența incredibilă trupelor sale, militarilor și comandanților acestora”, îl caracteriza publicația pe comandantul militar austriac născut la Arad.

În perioada războiului a fost printre cei care au donat cu regularitate sume de bani Fondului de Ajutorare a Răniților de Război. A fost însă interesat și de inovațiile tehnologice și a donat mari sume de bani dezvoltării aviației militare.

În ianuarie 1918 a fost avansat feldmareșal, devenind cel mai important lider militar al monarhiei. După război, a fost angajat ca înalt funcționar al uneia dintre cele mai importante bănci austriece, scria ziarul „Ellenzék” („Opoziția”), de la Budapesta, la 25 septembrie 1924, incluzându-l printre cei mai orientați ofițeri superiori ai fostului imperiu, care au știut să capitalizeze și situația de după conflagrația care a redesenat harta Europei.

„Alții, mai nevolnici, sau care au suferit răni grave pe câmpul de luptă, trăiesc de pe o zi pe alta; se ascund din fața camarazilor, le este rușine de hainele civile decolorate. Sunt mândri!” – scria publicația citată.

A murit la 9 decembrie 1927, la Rodaun, lângă Viena. Unitatea militară din Villach, de la granița dintre Austria, Italia și Slovenia, a fost denumită în RohrKasserne, în onoarea sa.