În prima fază a noului proiect editorial pregătim poveştile de viaţă ale unui număr de 50 de personalităţi. Articolele sunt semnate de Andrei Ando, doctor în filologie al Universităţii „Aurel Vlaicu” şi doctor în istorie al Universităţii din Oradea. Ele sunt rezultatul cercetării arhivelor, a surselor edite şi inedite, a publicaţiilor secolelor XVIII-XX. Cercetarea relevă caracterul multicultural al Aradului, faptul că spaţiul în care trăim este o matrice culturală diversă, unde spiritul inovativ, inteligenţa localnicilor şi îndrăzneala de a ieşi din tipare au fost reţeta de succes a comunităţii.

Andrei Ando revine cu o rubrică permanentă în Jurnal Arădean după ce, în urmă cu exact trei decenii, devenea ziarist al acestei publicaţii. Astăzi, el lucrează în administraţie şi este lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale a UAV. Pasiunea pentru istoria Aradului l-a determinat să rămână conectat la scris şi să publice cărţi în care redă momente importante, dar şi situaţii de fapt divers care au conturat dimensiunea Aradului în secole. Andrei Ando îmbină în scriitura sa uşurinţa gazetărească şi minuţiozitatea ştiinţifică atunci când restituie episoade din viaţa cotidiană a arădenilor (iubiri, drame, pionierate industriale, eşecuri sau reuşite) sau realizează profilul personalităţilor istorice locale, scriitori, medici, artişti, oameni de afaceri, moşieri, politicieni de geniu.

Ne bucură revenirea lui Andrei printre colaboratorii noştri permanenţi. În cursul anului 2023, aţi putut citi mai multe dintre articolele sale în paginile noastre, iar permanentizarea rubricii de istorie locală vine ca un răspuns la solicitarea cititorilor pasionaţi de acest domeniu. Jurnal arădean va publica această rubrică săptămânal, în fiecare zi de miercuri, aducând în atenţia cititorilor săi modele de personalităţi la care ne putem raporta şi astăzi cu mândrie – şi noi, dar şi elita arădeană care are multe de învăţat de la predecesorii săi.

Unul dintre primarii emblematici ai Aradului, Salacz Gyula, în mandatele căruia a început cu adevărat urbanizarea oraşului, spunea că pune Aradul înainte de toate. Această declaraţie ar putea fi şi astăzi o foaie de parcurs pentru toţi cei care îşi doresc să rămână în conştiinţa publică, indiferent de funcţia pe care o au, instituţia în care muncesc sau iniţiativele lor pentru Arad.

În viaţa unei comunităţi, astfel de demersuri editoriale sunt importante nu doar pentru că prezintă opiniei publice modele, ci şi fiindcă, prin puterea exemplului, pot determina o schimbare de atitudine şi la nivelul decidenţilor. În fond, generaţiile următoare ne vor judeca exact aşa cum judecăm, la rândul nostru, generaţiile care au trecut – prin prisma realizărilor, a moştenirii pe care o lăsăm în aria noastră de activitate.

Articolele pe care le publicăm fac parte dintr-un proiect editorial mai amplu, „Arad, vieţi şi contexte”, derulat de Jurnal Arădean şi Andrei Ando. Ne propunem ca volumul care va rezulta să fie lansat la sfârşitul anului şi să ajungă în bibliotecile arădenilor de sărbători. Asta fiindcă, dincolo de a relata istoria clipei, ziarul îşi asumă şi sarcina de a imortaliza valorile perene, de a fi o voce a comunităţii care promovează performanţa şi rezultatele ce supravieţuiesc nu doar contextelor actuale, ci secolelor.

Important

Publicarea articolelor o facem aleator, fără filtre referitoare la epoci, etnii, profesii, tocmai pentru a fi atenţi la echilibru şi la diversitatea abordării. Începem cu o personalitate naţională remarcabilă, Gheorghe Popa de Teiuş, emblematică pentru ceea ce a însemnat lupta românilor în Imperiul Habsburgic şi, mai târziu, Austro-Ungar. Nu vor lipsi, în episoadele următoare, nici personalităţile maghiare, sârbe, germane, slovace ale Aradului. Articolele trebuie puse în contextul istoric al vremurilor în care au trăit personajele lor, citite fără patimă, cu plăcerea unei lecturi despre vieţi şi contexte de altă dată.

Gheorghe Popa, „băiatul genial” devenit mâna de fier a Imperiului Austriac

Gheorghe Popa (1824-1867) este una dintre personalităţile româneşti ale Podgoriei Miniş-Măderat, alături de scriitorul Ioan Slavici, ziariştii Ioan Russu, Mircea Stănescu şi Gustav Augustini, profesorul Petru Pipoş. La comemorarea a 71 de ani la moartea acestuia, dr. Iustin Marşeu, preşedinte al Despărţământului „Astra“, spunea despre Gheorghe Popa de Teiuş, că toţi românii din judeţul Arad trebuie să-i mulţumească pentru dezvoltarea ce-au înregistrat-o pe terenul economic, cultural şi politic, „făcând ca la un moment dat, sub stăpânirea maghiară, Aradul să fie centrul întregei vieţi publice româneşti din Ardeal, de aici pornind toate lozincele şi toate luptele împotriva asupritorilor. Gheorghe Popa de Teiuş a condus şi lupta pentru scoaterea bisericii naţionale de sub ierarhia sârbească. Se cuvine, deci, ca serbarea de comemorare a lui Gheorghe Popa de Teiuş să fie o zi de bucurie, nu numai pentru comuna sa natală, Galşa, ci pentru toţi românii”.

Gheorghe Popa s-a născut la 6 februarie 1824, din părinţi ţărani, veniţi la Galşa din comuna Diod, din jurul Teiuşului, cu câteva decenii mai devreme. Acestui fapt se datorează alipirea apelativului „de Teiuş” numelui său de familie, după înnobilare.

„Băiatul genial”- îl numea învăţătorul de la şcoala primară din sat, de unde a ajuns la liceul din Arad (1836-1842), absolvindu-l ca elev eminent. La finalul Facultăţii de Drept din Oradea a fost practicant în cancelaria lui Emanuel Gojdu.

La vârsta de 22 de ani, în 1846, era deja avocat în Arad, la propriu său birou avocaţial. A fost ajutat şi de condiţia financiară bună a părinţilor săi, care l-au susţinut şi pe perioada studiilor, dar şi în deschiderea biroului de avocatură. Un an mai târziu, tânărul avocat se căsătoreşte, cumătru fiindu-i renumitul avocat şi om politic din Arad, Ioan Popovici Desseanu.

Armonia familiei Popa se rupe în anul 1848, când trupele revoluţionare maghiare, în timpul unei incursiuni la Galşa, împotriva populaţiei româneşti care nu se aliniase mişcării militare anti-austriece, îl împuşcă mortal pe tatăl lui Gheorghe Popa, acuzat că i-a înarmat pe români. Din acel moment, relatează mai târziu Iustin Marşeu (avocat, primul prefect român al Aradului după Marea Unire) tânărul Gheorghe Popa dezvoltă sentimente antimaghiare şi o loialitate deosebită faţă de împăratul Franz Josef, pe care revoluţionarii unguri încercau să îl clintească. Şi aptitudinile sale juridice-organizatorice, dar şi această loialitate au fost argumente pentru care, după eşecul revoluţiei din 1848-1849, Curtea Imperială, căutând să numească un pretor al Şimandului, o persoană capabilă şi de încredere, a optat pentru Gheorghe Popa. Imperialii aveau nevoie de cineva care să poată gestiona situaţia fragilă a plasei Şimand (Marşeu numea Şimandul acelei perioade „un cunoscut cuib de kossuthişti şi de răufăcători”), în comitatul unde tocmai fuseseră executaţi capii revoluţiei anti-imperiale (cunoscuţi drept „cei 13 generali” de către opinia publică).

Gheorghe Popa se achită remarcabil de atribuţiile încredinţate. Exigent, intransigent, linişteşte plasa Şimandului, iar de aici cariera sa cunoaşte o ascensiune fulminantă. Guvernul din Viena îl numeşte prim-pretor şi îi încredinţează conducerea preturii din Cintei (în anul 1850), iar patru ani mai târziu a Ineului.

La Ineu, fondează spitalul, pentru ocrotirea celor bolnavi, „pentru aceia cari nu aveau putinţa de a merge la spitalul judeţean din Arad”. Iniţiază şi o mişcare care vizează scoaterea bisericii ortodoxe române de sub ierarhia celei sârbeşti. Nu are succes, pentru moment, însă demersul său dă greutate încercării de construire a unei biserici naţionale (Sfântul Sinod românesc se constituia în anul 1872).

În primăvara anului 1854, împăratul Franz Josef îl decorează cu crucea de aur cu coroană şi îl trimite prim-pretor la Salonta. La vremea respectivă, Salonta era prădată sistematic de lotrul maghiar Rozsa Sándor şi considerată greu de administrat, din cauza bandelor de nelegiuiţi aciuate în pădurile din zonă. Rozsa Sándor a fost prins în anul 1857 şi condamnat în 1859, an în care Gheorghe Popa este din nou promovat, de această dată jude la Curtea de Apel din Oradea. De aici ajunge jude la Tabla Regală din Budapesta, referent aulic și consilier la Curtea din Viena. Este primul român care ajunge la o aşa înaltă treaptă politică şi administrativă, şi avea doar 40 de ani!

Evenimentul care îl propulsează definitiv în prim-planul politicii se petrece pe fondul unor neînţelegeri între între guvernul vienez şi comunităţile religioase reformate din Ungaria. Acestea din urmă convoacă un congres la Debreţin. Guvernul vienez îl însărcinează pe Gheorghe Popa ca, în calitate de comisar guvernamental, să menţină ordinea, chiar cu ajutorul armatei, dacă va fi nevoie. Situaţia politică era fluidă, nu trecuseră nici două decenii de la revoluţia paşoptistă, iar un conflict religios putea escalada ostilităţile mocnite.

Popa a condus echilibrat şi autoritar lucrările congresului, încheiate fără niciun fel de incidente. A câştigat, astfel, deplina încredere a Vienei. Nu a cerut însă avantaje personale, ci înfiinţarea unei secţii de suprarevizuire pe lângă Tribunalul din Arad.

La sfârşitul anului 1861 este ales deputat în Cercul Şiria. Succesul este incredibil, dacă avem în vedere că l-a contracandidat şi l-a întrecut pe moşierul locului, celebrul baron Bohus. Ca deputat la Budapesta a făcut parte din grupul radical român care revendica drepturi naţionale.

În oraşul Arad, aflat în opoziţie faţă de Viena, primul prefect român Teodor Şerb, este „absolvat” din motive politice şi, la 8 noiembrie 1864, în locul său este instalat comite suprem al oraşului şi comitatului Arad, Gheorghe Popa de Teiuş. Din această calitate a muncit pentru introducerea limbii române în administraţie, numind peste 40 de notari români, absolvenţi ai Preparandiei arădene sau studenţi la Teologie. Dintre aceştia s-a ridicat generaţia care a lucrat pentru proiectul Marii Uniri, la Arad! Iustin Marşeu notează că a reuşit astfel să pună primele baze ale unei clase mijlocii româneşti, o elită locală care a rămas în localităţile rurale unde a lucrat mai departe şi pe plan intelectual, şi politic, constituindu-se în model pentru populaţie.

„Din rândurile acestora s-au ridicat pe urmă nenumăraţii cărturari pe cari i-a dat judeţul nostru şi din rândurile acestora s-a ridicat flacăra naţionalismului românesc, care a dus Aradul în centrul preocupărilor românilor din întreg Ardealul, făcând ca centrul de gravitate al acestora să fie mutat de la Sibiu aici”, spunea Iustin Marşeu la comemorarea a 71 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Gheorghe Popa, în cadrul unei ceremonii organizate la Galşa.

Popa a contribuit decisiv şi la înfiinţarea Mitropoliei Românilor (1865), şi reorganizarea Episcopiei Ortodoxe Române din Arad, prin includerea în corpul ei a teritoriilor de la sud de Mureş, până la Vinga, cu aceeaşi misiune pe care mitropolitul Andrei Şaguna şi-o asumase la Sibiu.

Istoricul Márki Sándor, monograf al Aradului, scria că „Gheorghe Popa are merite în ceea ce priveşte reorganizarea administrativă a comitatului Arad şi că sub el Aradul a devenit un centru al românilor”.

În anul 1938, la aniversarea a 20 de ani de la Marea Unire, se dezvelea lângă Palatul Cultural din Arad bustul lui Gheorghe Popa de Teiuş, opera sculptorului Ioan Moga. Strada pe care se află Biblioteca Județeană din Arad poartă numele său.

Dr. ANDREI ANDO