Odată cu ridicarea amenzilor, arădenii par să fi uitat în mare parte și de virus. Dacă până pe 1 iunie au fost ținuți în case și la distanță prin amenzi și ordonanțe militare, relaxarea a arătat că de fapt arădenii nu se temeau de epidemie, virus și de cât de contagioasă ar fi această nouă boală, ei se temeau doar de amenzi. Așa se face că în prima zi în care parcurile s-au deschis, concetățenii mei au uitat de distanțare, de măști și alte măsuri de siguranță. Zonele de joacă pentru copii au fost supra-aglomerate, la fel ca băncile cu mese de pe spațiul verde. Găștile s-au adunat în jurul unei sticle de bătură carbogazoasă la 2 litri și vreo 2 pungi de semințe. Fără limită de persoane la o singură masă, fără vreo evidență a celor prezenți și fără picior de jandarm, polițist local sau vreo altă autoritate care să vină măcar cu o recomandare privind minima păstrare a distanțării.

Ce-am mai văzut în prima zi de relaxare? Raliuri pe pistele de biciclete și o zonă verde de pe Malul Mureșului precum o stupină. Mult zumzet și prea multă lume. 1 iunie ar fi trebuit să fie ziua în care noi să ne dăm examenul responsabilității civice și pare-se că l-am picat.

N-am mai simțit fiorul virusului și amenda care ne sufla în ceafă, așa că am renunțat la orice instinct de auto-conservare și fără să ne punem măcar vreo minimă probemă a siguranței, am dat iama în parc.

Din păcate, în această frenetică mișcare spre recâștigarea libertății îngrădite în perioada pandemiei, s-a pierdut și educația. Cei șapte ani de-acasă au rămas probabil uitați în izolare și în urma unei prime zile de libertate, imaginea parcurilor arăta că de fapt metehnele consumatorului de semințe nu s-au schimbat. Mizeria și gunoaiele aruncate pe spațiul verde au venit să confirme, dacă mai era nevoie, că obiceiurile bune se deprind greu și cele proaste nu se uită niciodată.

Mi-ar fi plăcut să-i găsesc pe arădeni cu un dram de respect în plus, în primul rând față de ei și apoi față de ceilalți. Mi-ar fi plăcut să văd solidaritatea despre care s-a vorbit în ultimele zile transpusă într-o responsabilizare civică. Dar, din păcate virusul nu ne-a învățat decât că ne temem de amenzi, în rest ar trebui să îi dăm crezare lui Aristotel care spunea că „suntem ceea ce facem în mod repetat”.

1 iunie ar fi trebuit să fie ziua în care noi să ne dăm examenul responsabilității civice și pare-se că l-am picat