Fiecare își vede, posomorât și trist, de viața sa, de serviciul care nu îi mai asigură un trai decent, de grijile zilei de mâine care apasă tot mai tare. Nimeni nu mai zâmbește, nimeni nu mai vede vreo speranță, iar copiii sunt învățați să se descurce cum pot mai bine, dar de preferat să nu mai stea prea mult pe aceste meleaguri.

„Fugiți din țara asta!” A fost îndemnul primit de la un arădean, pensionar, de vreo 70 și ceva de ani. Un arădean care a vrut să facă un lucru ca la carte, a vrut să respecte niște legi, a vrut să fie un cetățean model. Dar, s-a lovit așa cum o facem toți în fiecare zi, de nesimțire și tupeu. Și văzându-se nevoit să găsească o soluție de compromis pentru problema sa, să apeleze din nou la cunoștințe, relații și ciubucuri, arădeanul a încheiat cu singurul îndemn ce îi mai vedea în minte: „Fugiți din țara asta!”

Se spune că, totuși, speranța moare ultima, și poate de aceea am mai rămas noi pe aici și nu am plecat definitiv cu toții. Să stingem lumina peste România, să o lăsăm în întuneric și de izbeliște așa cum simțim că ne-au lăsat cei care au condus-o în ultimele decenii. Ne-am săturat de rezolvări pe sub mână, de găsit soluții de compromis pentru că cele legale sunt aproape imposibil de pus în practică. Ne-am săturat de locuri de muncă „pe bandă” și salarii care nu fac față creșterii prețurilor. Ne-am săturat de neputința clasei politice, de înțelegeri făcute la cafele și interese obscure. Ne-am săturat de traiul greu, mult prea greu, și de lupta zilnică pe care trebuie să o ducem cocoșați pe la ghișeuri. Ne-am săturat de spitale în care medicamentele lipsesc și dacă nu ai șansa de a știi vreun doctor rămâi…cu speranța. Ne-am săturat de o țară coruptă, de oameni lăsați în sărăcie pentru a putea fi manipulați c-o pâine.

Așa că, poate, încă nu e prea târziu: Fugiți din țara asta!