Băile sunt tot mai acide

Sunt cuvinte de reproş adresate preşedintelui
Traian Băsescu, în acest weekend, venit pe
Valea Doftanei să se scalde în ochii
mulţimii adunate la „Festivalul
Caşcavelei”. Probabil, şeful statului
ar fi avut parte de vorbe mult mai dure, dacă nu
era însoţit, de prima doamnă, Maria,
faţă de care românii au destul respect,
încât să nu-i toarne prea mult pelin
în suflet.

Preşedintele Băsescu nu era obişnuit cu
un atare tratament. Iată însă că
afronturile îl asaltează din toate
părţile. Au fost fluierăturile de la
Ateneu, punerea la colţ din partea
magistraţilor, iar acum, reproşurile
tuşate de mânie ale acestor
cetăţeni. Toate, petrecute în
trei-patru zile.   Puse în
legătură cu contestarea preşedintelui de
către majoritatea covârşitoare a
presei, dar mai ales cu scăderea vertiginoasă
a procentului celor care l-ar mai vota, reacţiile
oamenilor pot sugera apropierea abandonului.
Despărţirea brutală şi
fără urmă de regret de Jucătorul
care a trişat în parteneriatul cu
electoratul. Să fie o dezamăgire
conturată prea târziu, pe ultima sută
de metri a mandatului prezidenţial?

 Dacă dăm înapoi filmul ultimilor
cinci ani, vom constata că avem de-a face cu o
dezamăgire anunţată, previzibilă.
Traian Băsescu a fost părăsit,
rând pe rând, de mai toţi consilierii.
Liberalii l-au suportat cât l-au suportat şi
s-au distanţat de el brutal. Întrega
clasă politică (mai puţin PD-L,
fireşte) a fost determinată să
respingă autoritarismul Jucătorului,
voluntarismul său periculos,
încercând, prin demersul celor
„322” să-l demită, întru
apărarea Constituţiei. L-au părăsit
pe Traian Băsescu ziariştii comentatori,
formatori de opinie. Toţi au fost obligaţi
să accepte că acest Jucător nu poate fi
un partener loial. Nici aliaţilor, nici partidelor
politice, în general, nici instituţiilor
statului, nici pentru consilierii săi, cu
atât mai puţin pentru societatea civilă
şi pentru populaţie.

 N-a avut nevoie de nimeni şi, în mod
firesc, va ajunge ca (aproape) nimeni să nu-l mai
vrea.

Tristan Mihuţa