Banii lor şi nervii noştri

Unii rămân cumpătaţi. Este
categoria oamenilor inteligenţi, educaţi,
care ştiu foarte bine că succesul în
activitatea lor depinde de felul în care se
comportă cu angajaţii. De aceea, le induc
acestora sentimentul de respect reciproc, le
creează senzaţia că sunt
preţuiţi şi că sunt parte
importantă a ansamblului.

 A doua categorie este cea a inşilor
dezechilibraţi în raport cu cei din jur, de
îndată ce banii le dau senzaţia de
putere. De regulă, aceştia sunt
îmbogăţiţii care şi-au tras
averea din speculaţii, deseori făcute
în umbra legii. Aceştia se comportă cu
angajaţii precum cu nişte sclavi, care n-ar
avea drepturi, nici personalitate, ci doar
obligaţii. Asemenea nababi sunt capricioşi
şi nocivi, distrug viaţa, cariera
angajaţilor şi, mai devreme ori mai
târziu, propria afacere.

 Rândurile de faţă sunt provocate
de nesăbuinţa, îngâmfarea
prostească, precaritatea mentalităţii
manageriale a patronilor cluburilor de fotbal, de la
noi. Prototipul celui care dacă nu e şi
fudul, parcă nu este destul de diletant, e Gigi
Becali. Un om total dezechilibrat în ceea ce
priveşte relaţiile cu oamenii. Neserios, cu
discurs incoerent, pe alocuri isteric, jignitor
până la Dumnezeu, schimbător în
decizii, încât te întrebi dacă
omul acesta este cu adevărat maturizat, din punct
de vedere intelectual, sau a rămas necopt, la
stadiul de infantilitate. Prin tot ce face, Becali
distruge clubul Steaua. În şase ani, a
devorat unsprezece antrenori şi a dus echipa,
lotul, la un parametru de mediocritate fără
precedent. Este gropar, nu constructor.

 Ca el sunt şi Mititelu, de la Craiova,
Copos, de la Rapid, cei de la Dinamo, Iancu, de la
Timişoara. Şi lista nu se încheie cu
ei. Oamenii aceştia sunt departe de ceea ce
trebuie să fie un patron respectabil. Chiar
dacă au câte un succes de etapă, ei
construiesc doar castele de nisip, nimic trainic. Ceea
ce fac ei este doar o joacă a
îngâmfaţilor. Una enervantă,
deloc gustată de public. Or fi banii ai lor, dar
nervii sunt ai celorlalţi.

Tristan Mihuţa