Nu discutăm despre cât de onorabil este să te lupți cu un portar mic și nu prea bine făcut, nici de echitatea efectivului pus la bătaie, trei contra unu, ci de un abuz de putere. Unul plasat de IPJ Arad sub protecția coincidențelor. Această potrivire întâmplătoare a unor lucruri sau fapte pe care orice polițist bun ar fi trebuit să o despice și să o analizeze. Ar fi trebuit să verifice dacă nu cumva există în aceste coincidențe potriviri calculate și pasibile de vină. Nu am avut însă de a face cu polițiști buni de data aceasta. Concluzia a venit mult prea repede. Și cu ea și gustul amar al unei realități de care ne credeam scăpați.

Cei mai mulți din cei implicați cred și acum că tăcerea ar fi fost mai bună decât orice. Nu ar fi trebuit să fie scos la lumină acest abuz. Era mai bine să fie pitit și rezolvat pe la colțuri. Avem deja o tradiție în a aranja lucrurile să fie toată lumea bine. S-ar fi rezolvat cumva și amenda și s-ar fi calmat și inflamația nervoasă a părintelui șocat de ipostaza în care i-a fost pusă odrasla.

Un singur lucru ar fi rămas nerezolvat: înclinația capului,a capului plecat în fața unui abuz al unui om al legii. Și ar fi crescut probabilitatea ca lucrurile să se repete.

Păcat însă că această poveste s-a scris într-o școală. O școală în care elevii trebuie să învețe mai mult decât carte, trebuie să învețe despre despre echitate, onestitate, respectarea drepturilor. Și mai trebuie să învețe că niciodată reputația nu se clădește pe capete plecate.