Cine se teme de ortodoxie ?

Nu de puţine ori, personalităţi influente din Occident spuneau că atâta vreme cât ortodoxia va fi o forţă considerabilă în România

nu avem nicio şansă să fim trataţi ca parteneri egali de către celelalte ţări din UE, fie ele mai mari sau mici. Cu o râvnă demnă de o cauză mai bună, capii Bisericii Ortodoxe au contribuit ei înşişi la plasarea credinţei ortodoxe pe o pantă descendentă. Primul pas a fost făcut prin interzicerea candidaturilor preoţilor la Parlamentul României sau la alte funcţii politice. Sigur, am putea considera că luminatele feţe din conducerea bisericii au dorit să păzească preoţii de diavoleştile lucrări ale politicului, dar acest argument păleşte în faţa creşterii accelerate a privilegiilor obţinute de către celelalte culte, tocmai prin reprezentare politică.

Repet, amestecul în politică poate fi contestat, însă ceea ce se întâmplă în ultima vreme, mai exact de când Patriarhul Daniel a ajuns la putere, este de-a dreptul incredibil. Preoţii ortodocşi sunt pur şi simplu vânaţi, orice abatere de la canoane fiind transformată într-un scandal uriaş, cu aruncarea anatemei asupra întregii Biserici Ortodoxe, în timp ce nimeni nu suflă o vorbă despre slujitorii Domnului din alte culte. Ca să nu mai vorbim de puzderia de secte, care au primit patalama de culte, fără ca Biserica Ortodoxă să mişte un deget. După umila mea părere, mult prea fericitul Daniel are o mare parte de vină pentru că ajung preoţi nişte beţivi, curvari şi inculţi, pentru care preoţia este o simplă meserie. Să nu-mi spună nimeni că domnia sa nu ar putea avea un cuvânt de spus în privinţa învăţământului teologic, în aşa fel încât acesta să nu mai dea naştere unor reziduri.

Capac la toate, conducerea bisericii a pornit o campanie de-a dreptul deşănţată de obţinere a profiturilor financiare cu orice preţ, prin orice mijloace. Ultima găselniţă, interzicerea slujbei de înmormântare pentru cei care îşi iau loc de veci în cimitirile private, este de-a dreptul un îndemn la trecerea la altă credinţă.