Visul îi este însă subminat şi parazitat. Alianţa PSD-PDL îi reduce considerabil terenul de manevră electorală. Îl încorsetează şi îl lasă fără susţinerea dezinhibată a greilor partidului. Ceea ce îl transformă, zice chiar el, din candidat puternic în „iepuraş” ieşit aiurea în faţa temutului vânător, Băsescu.
Surprinzător, Năstase face abstracţie de acele elemente care îi subminează şi mai grav competitivitatea electorală. E vorba de dosarele „Mătuşa Tamara”, „Zambaccian” sau de cel privind finanţarea campaniei electorale din 2004. De ani de zile, Adrian Năstase poartă în spate, ca pe o cocoaşă, diferitele acuzaţii aduse de DNA, pretinzând ca românii – fie cei care-l simpatizează, fie cei care îl antipatizează – să-l perceapă ca pe un om curat, „lucrat” în mod ticălos de adversarii politici. În mod special, de Băsescu.
Or, dacă dosarele sunt politice, fabricate pentru a-l compromite, dacă la dosar nu există dovezi temeinice, nu era normal ca, în toţi aceşti ani, Năstase să fie primul interesat pentru a-şi clarifica situaţia incomodă? Aşa mi s-ar fi părut normal – eşti acuzat pe nedrept, te ştii nevinovat, te duci în instanţă şi-ţi probezi nevinovăţia. Spulberi, pur şi simplu, toate neadevărurile răutăcioase strecurate în respectivele dosare. Cu atât mai mult atunci când vrei să ceri electoratului să te aleagă şef al statului.
Ei bine, Năstase nu ne-a dat nicio clipă senzaţia că vrea şi că îşi poate dovedi nevinovăţia. Sau, mai bine, nevinovăţiile. Dimpotrivă. Ne-a apărut mai curând temător de-a ajunge în sala de judecată. Atitudinile sale ne-au indus impresia că avem în faţă un om vinovat, care se foloseşte de orice tertip pentru a obstrucţiona drumul dosarelor spre instanţa de judecată. Singura în măsură să-l disculpe. Să ne arate cum este el în realitate, dacă e corupt ori ba. Aşa însă, Năstase ne cere prea mult, să-l credem pe cuvânt. Câţi mai sunt dispuşi să-l creadă?
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!