A fost acesta un eveniment important, menit să fie un punct de cotitură, de răscruce, pentru Biserica Ortodoxă şi pentru ortodoxie? Din păcate, răspunsul este afirmativ, numai că efectele sunt catastrofale. Mult prea catastrofale ca să nu fi fost premeditate, mult prea cusute cu aţă albă încât un credincios ortodox normal să nu-şi dea seama că biserica ortodoxă, ca instituţie, nu mai slujeşte ortodoxiei, ci lepădării de ea. „Bate-voi păstorul şi se va risipi turma”, spune Sfânta Scriptură. În cazul de faţă, însă, înclin să cred că păstorul este unul fals, infiltrat de către forţe obscure, nu pentru a păstori Biserica Ortodoxă, pentru întărirea şi păstrarea ortodoxiei, ci pentru a le discredita. Încă de la solicitarea României de aderare la Uniunea Europeană, cancelariile europene cârteau împotriva ponderii ortodoxiei în România, în totală neconcordanţă cu celelalte state.
La ordin- inclusiv ordin de plată-propaganda antiortodoxă a declanşat o furibundă campanie de denigrare, generalizând cu tuşe îngroşate toate faptele urâte şi condamnabile ale unor preoţi ortodocşi. Portretele morale sluţite şi hidoase ale unor indivizi au fost prezentate ca dominante în Biserica Ortodoxă. Din păcate, după instalarea în scaunul de Patriarh al Prea fericitului Daniel nu s-a făcut nimic pentru contracararea propagandei ticăloase, exagerat de fericitul păstor nu a găsit de cuviinţă să riposteze la atacurile împotriva Bisericii Ortodoxe. Mijloace ar fi avut cu duiumul, dar nu a dorit să le folosească. Dimpotrivă, s-a comportat ca şi cum sarcina lui ar fi fost să îngroaşe şi mai mult tuşele portretelor, să-i determine pe credincioşi să li se facă lehamite de preoţii ortodocşi, de Biserica Ortodoxă, de ortodoxie în general. Ani în şir, aşa zisul păstor a creat imaginea unei biserici rapace, pusă pe lux şi jecmănire a credincioşilor, pe acumularea de proprietăţi. Preoţii au primit sarcini imposibil de îndeplinit fără a deveni de-a dreptul dezgustători în ochii credincioşilor.
Mi-ar trebui sute de pagini să scriu despre toate lucrurile pe care le-a făcut Prea fericitul Daniel în dauna Bisericii Ortodoxe şi pentru exagerarea paroxistică a fericirii sale personale, bazată pe lux şi avere, precum şi despre ce ar fi trebuit şi ar fi putut face dacă ar fi fost un adevărat păstor. Ceea ce, mă tem, nu este cazul. Poate că nu a avut rele intenţii, dar nu şi-a dat seama cât rău face, nu s-a ridicat la înălţimea demnităţii de Patriarh. Poate…

„Din păcate, exagerat de fericitul Daniel nu a făcut nimic pentru apărarea Bisericii şi credinţei ortodoxe, ci dimpotrivă”