Niciodată nu e bine, ba că nu se cade să răsune oraşul de manele care abia mai răzbat prin perdelele de fum de la grătarele pe care se prăjesc micii, cârnaţii, friptanele, frigăruile şi alte cele, ba că aşa suntem noi, românii, ne gândim doar la burtă şi la desfătarea urechilor şi ochilor cu producţii de cea mai penibilă speţă. Dar, oare, ce ar trebui să facem de Ziua României, să defilăm pe străzi, scandând împotriva duşmanilor ţării şi poporului, mobilizaţi pe Facebook de către nişte patrioţi adevăraţi, care nu se gândesc decât la binele ţării şi al poporului?

Îmi aduc aminte de un spectacol al cenaclului „Flacăra”, ţinut la sala Polivalentă, la care adulatul şi, ulterior, hulitul Adrian Păunescu îşi permitea să spună că „vom sărbători prin poezie şi cântec românesc de calitate, nu prin versuri în care «zid» rimează cu «partid» şi «popor» cu «conducător»”. Se cântau cântece şi colinzi interzise pe vremea aceea, iar tinerii erau în extaz, pentru că li se oferea altceva decât ceea ce li se vâra pe gât, cu forţa, zi de zi. Sunt tinerii vinovaţi că astăzi le sunt vârâte pe gât, prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare , false idei, false valori, false modele de urmat în viaţă? Sunt convins că la tineri patriotismul este extrem de „vandabil”, totul este să ştii cum să-l „împachetezi” ca să fie cât mai atrăgător. Trebuie să-i înveţi, nu cu sila, nu de la înălţimea catedrei, ci să-i faci să dorească să înveţe, să înţeleagă că patriotismul de la noi sau de aiurea poate contribui la întărirea spiritului european, nicidecum să-l diminueze. Dar, mai ales, să nu le serveşti, sub masca patriotismului, minciuni bine ticluite, folositoare doar pentru cei care sunt sau vor să acceadă la putere.

Aşadar, cum ar trebui să sărbătorim Ziua României? Simplu, de Ziua României nu trebuie să mimăm românismul, ci să sărbătorim, să petrecem aşa cum credem de cuviinţă-inclusiv cu mici, cârnaţi, fasole şi bere, dacă ne place-să ne relaxăm, să ne bucurăm că am reuşit, pe tot parcursul anului, să fim cu adevărat români. O zi de odihnă binemeritată după o muncă istovitoare. Pentru că a fi român a fost şi rămâne cea mai grea „meserie” pe care o putem avea.

Nu trebuie să arătăm, odată pe an, că suntem români, ci să ne bucurăm”