A mai adăugat că nu există un termen la care MCV ar expira, aşa că România trebuie să respecte, tot timpul, toate recomandările Comisiei Europene. Până când? Până la Paştele Cailor, pentru ca mahării Uniunii Europene să aibă când poftesc motive de a refuza României statutul de partener cu drepturi egale, pentru a o menţine pe post de colonie tocmai bună de exploatat la sânge, de folosit pe post de groapă de gunoi şi rampă de încercare. De când există, Uniunea Europeană nu a mai avut cobai atât de perfecţi precum românii, aşa că ar fi proşti să renunţe la ei, din moment ce conducătorii României, oricare ar fi ei, acceptă cu inima uşoară să sacrifice România şi pe români, în schimbul umplerii pungilor personale, al câştigării sau păstrării puterii.

Aşadar, ce nu a făcut România, că a rămas pe mai departe cu MCV? Păi, în primul rând, Iohannis nu a reuşit să-şi îndeplinească promisiunea lui Merkel şi şleahtei sale, aceea de a avea, la ora preluării preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene- 01 ianuarie 2019- un guvern „al său”, condus de către un premier paraşutat de la Bruxelles, nicidecum actualul guvern, care cutează să ridice capul, să cârcotească contra stăpânilor! Timp pentru ca Merklaus să-şi îndeplinească sarcinile, ar mai fi, dar pentru asta Luluţa trebuie să rămână mai departe stăpâna cătuşelor, la comanda sistemului care lucrează cu sârg la demolarea guvernului şi pregătirea celui de-al doilea mandat pentru Iohannis. De aici, poziţia fermă a preşedintelui de a o susţine pe Luluţa până în pânzele albe, orice ar face şi ar drege. Singura problemă a lui Iohannis şi a Luluţei este aceea că o parte a sistemului vrea exact opusul a ceea ce vrea Merklaus, iar lucrurile vor evolua în funcţie de forţa deţinută de către fiecare tabără a sistemului.

„Iohannis o va lăsa din braţe pe Luluţa doar dacă sistemul îi va cere asta, ca o condiţie pentru sprijin”