Dar de oameni, cine are grijă?

Conform acestor proiecte, statul va acorda ajutoare marilor crescători de păsări şi porci, pentru ca aceştia să asigure animalelor condiţii bune de „trai”. Se are în vedere nu doar curăţenia locurilor de cazare, ci şi creşterea spaţiului care revine fiecărui animal. De asemenea, se va urmări manipularea cu blândeţe a păsărilor şi a porcilor, dar şi combaterea agresivităţii (la porci) prin distragerea atenţiei cu „diverse obiecte”, pe post de „jucării”.

 Uşoara tentă de ironie este voită, dar nu urmăreşte altceva decât să sugereze, prin antiteză, nepăsarea acestui Guvern faţă de om. Şi nu faţă de orice fel de om, ci faţă de „cetăţeanul de rând”. Pentru că, altfel, cei „mari”, aflaţi la putere şi clientela politică au grijă unii de alţii, după cum „privilegiaţi” sunt şi cei aflaţi în puşcării – având în vedere că au un barem bunicel pentru hrană, au căldură, un acoperiş deasupra capului, spre deosebire de milioane de români amărâţi care n-au de niciunele.

 Că guvernanţii se preocupă de porci, găini, puşcăriaşi nu e rău. Condamnabil este că nu fac nimic pentru „grosul” populaţiei. Bunăoară, pentru sănătatea românului. E nevoie de câte un scandal ca să ne amintim că situaţia spitalelor din România este dezastruoasă. Dar, cum se stinge ecoul, uităm de probleme şi lăsăm ca populaţia să fie expusă unor pericole de moarte, fără exagerare. Elocvent în acest sens este faptul că România este singura ţară din UE care nu are acreditat niciunul dintre cele 435 de spitale. Şi asta, reţineţi, în condiţiile în care Legea spitalelor prevedea, încă de acum 11 ani, adică din 1999, înfiinţarea unei instituţii care să se ocupe de aşa ceva.

 De consemnat că, după multe tergiversări, Comisia de acreditare a fost înfiinţată în ianuarie 2009, are sediu, are buget şi şef, dar tot nu funcţionează! Probabil, mai trebuie să treacă alţi zece ani. De ce nu există preocupare pentru sănătatea oamenilor? De ce sistemul sanitar este în continuă degradare? Aş spune că datorită iresponsabilităţii unor guvernanţi, dar mai există, oare, responsabilitate, ca să putem să vorbim de iresponsabilitate? Caraghioasă întrebare, nu? 

T.M.