Ni se poate întâmpla oricând să trebuiască să lăsăm un om drag nouă să plece din viața noastră mai repede decât ne-am fi așteptat sau ne-am fi dorit. Deși știm că pierderile fac parte din viață, inevitabil, ne umplu de sentimente de devastare, gol și deșertăciune. Mai cu seamă atunci când nu apucăm să ne pregătim de pierdere sau să ne luăm rămas bun de la cel care pleacă. Dar pierderea doare chiar și atunci când suntem oarecum pregătiți de ea, când am avut timp să anticipăm mersul lucrurilor și finalitatea lor. Nu este întâmplător că scriu aceste gânduri în ziua echinocțiului de toamnă, 22 septembrie. Zilele de vară s-au terminat în mod oficial și tradiția spune că în această zi florile plâng pentru că venirea iernii înseamnă și sfârștitul lor. Totuși, ce interesant că acest sfârșit, această închereiere pentru noi, în emisfera sudică a Pământului semnifică începutul primăverii, trezirea la viață. Ba, mai mult, chiar și în tradițiile noastre, echinocțiul de toamnă reprezintă un prilej bun pentru a mulțumi pentru toată recolta, pentru toată lumina și căldura lunilor de vară. Pe când o poartă se închide, alta se întredeschide…

V-ați gândit vreoadată să priviți și cealaltă față a unei pierderi și să încercați să vedeți dacă a adus în viața voastră și vreun beneficiu? V-ați aflat vreoadată în situația pierderii unui loc de muncă pe care l-ați crezut bine sedimentat sau a ruperii fulgerătoare, fără prea multe explicații, a unei relații de iubire ori de prietenie? Dispariția acestora, inițial, vi s-a părut probabil îngrozitoare, insuportabilă, de neînțeles și de neacceptat, iar mai apoi, cu timpul, ați reușit să filtrați aceste pierderi, să înțelegeți cele întâmplate, să le dați un sens și să mergeți mai departe cu învățămintele, abilitățile, deprinderile nou câștigate. Pentru că pierderile, înseamnă, de cele mai multe ori, și câștiguri, pe care inițial ochii minții și ai inimii nu vor sau nu pot să le anticipeze sau să le vadă. Este nevoie să ne dăm voie să simțim durerea pierderilor, să stăm cu ea atât cât să îi despletim substraturile, să înțelegem, de unde vine și de ce o anume situație, de ce plecarea unui anumit om ne face să suferim atât de mult.

Sunt mulți călători care ne traversează viața, iar la rândul nostru suntem și noi călători în viața altora. Tovarăși de drum permanenți rămânem însă doar noi pentru noi, pe drumul propriei vieți. De aceea este atât de important ca atunci când pierdem ceva pierzând şi o parte din noi, să încercăm să o regăsim sau să o reconstruim.

Sunt mulți călători care ne traversează viața, iar la rândul nostru suntem și noi călători în viața altora