Obligat-forțat m-am autoizolat și eu. Am hotărât să stau acasă în prima zi în care copiii mei, alături de ceilalți școlari, au fost supuși măsurilor de prevenție a extinderii epidemiei de Coronavirus. Am mai hotărât să urmăresc doar tangențial, cu detașare știrile și să încerc să văd în spatele informațiilor cu care suntem bombardați. Am mai hotărât să nu cumpăr niciun aliment în plus față de ce am în cămară. Este alegerea mea și mecanismul meu de apărare în fața valului de panică ce cuprinde, pe zi ce trece, toată România. Pulsul acestui val îl simt deja și în discuțiile cu acei prieteni și cunoscuți care până acum se raportau cu obiectivitate la evenimentele generate de răspândirea COVID 19 și au reușit să gestioneze cu bine propriile pulsiuni de moarte produse de gândul că virusul le-ar putea periclita în mod direct, inevitabil și ireversibil sănătatea.

Cu toții ne raportăm la evenimentele din jur cum știm mai bine – cum am învățat și/sau cum alegem -, vă sugerez totuși să aveți în vedere că mintea umană este în așa fel construită încât ajunge să considere adevărate acele mesaje care îi sunt repetate în continuu din exterior, și pe care internalizându-le în timp, le va rula automat considerându-le realitatea. Este suficient să se apese pe unul dintre cele mai sensibile trigere, printre care integritatea fizică și siguranța, pentru ca, la cei cu o vulnerabilitate crescută spre a dezvolta anxietate, fobii sau ipohondrie, să se declanșeze valul de gânduri automate negative, care duc cu ușurință spre stări de angoasă și panică.

Vreau doar să vă îndemn să încercați să vă gândiți câte din comportamentele la care ați recurs în ultimele zile sunt urmarea a ceea ce credeți și gândiți voi cu adevărat, și câte dintre acestea au survenit în urma știrilor și/sau a unor discuții cu vecini, cunoștințe și prieteni. Câte din mesajele ajunse la mintea voastră au fost direcționate cu bună știință, în mod subliminal, exact acolo unde trebuia să vă atingă și v-au determinat să vă faceți depozite de produse alimentare neperisabile.

Aseară m-a sunat un prieten apropiat și cu căldură în voce mi-a recomandat să îmi refac stocurile, pentru că din magazine au început să lipseasă anumite produse. L-am ascultat cu un oarecare scepticism, după care m-am dus totuși până la un magazin apropiat și, pentru că raftul cu pâine era gol-goluț, am cumpărat niște spaghete. Ajungând acasă, am observat că nu am sos de roșii și sticla de ulei este doar pe jumătate plină. În acel moment, mi-am dat seama că discuția purtată la telefon, chiar dacă numai parțial, mi-a activat instinctul de supraviețuire fără să fiu într-un real pericol. Am hotărât atunci să mă mulțumesc cu respectarea strictă a regulilor de igienă recomandate pentru această perioadă și cu exercițiul zilnic menit să îmi păstreze mintea clară și curată.