Democraţia originală

Oricât l-am ironizat pe Ion Iliescu, oricât
îl mai invocăm şi astăzi, în
derâdere, cu sintagma sa „democraţie
originală”, asta aplicăm, asta
trăim – o democraţie sui generis,
viciată, alterată. Adică, absolut
„originală”.

Nu ştiu să mai existe o ţară
europeană în care şeful statului
să interpreteze Constituţia într-un mod
atât de original, cum face preşedintele
Traian Băsescu, la noi. Peste tot, legea
supremă, constituţia, stabileşte precis
regulile jocului democratic şi primul care le
respectă este şeful statului. Numai la noi
este posibil ca preşedintele să fie un
jucător agresiv care interpretează şi
foloseşte regulile în stil voluntarist.

N-aş crede să existe stat european în
care să nu existe o competiţie a valorilor,
inclusiv în sânul fiecărui partid. La
noi, nu. Ca să ajungi premier, ministru,
preşedinte de cameră la parlament este
suficient să faci parte din gaşcă.
Nimeni nu cere caracter, pregătire,
calităţi manageriale. La ce bun! Nenorocirea
este că nici secretarii de stat şi nici
directorii din ministere nu sunt altceva decât
nişte „de-ai noştri”,
adunaţi de prin ţară şi
plasaţi în funcţii la care nici ei nu
au visat. În frunte agenţiilor statului, la
cârma instituţiilor deconcentrate
judeţene, tot „de-ai noştri”.
Adică, tot inşi depăşiţi de
problemele din domeniile respective, dar buni
„cotizanţi” la punga celor care i-au
cocoţat în post, dar şi la punga
partidului.

Aşa se face că toate mecanismele
societăţii se gripează. Nimeni nu mai
controlează pe nimeni, nimeni nu mai dă
socoteală. Se fură în draci, o
mână spală pe cealaltă şi
amândouă spală obrazul. Totul e de
furat, totul e de vânzare. Faptele de
corupţie, mita, furtul, escrocheriile, abuzul
în serviciu etc. au rămas, pentru puternicii
zilei, noţiuni abstracte de drept. Mai
ştiţi vreo ţară cu o
democraţie atât de
„originală”? Eu, nu.

Tristan Mihuţa