Numai prof. Lupei ştie de câte ori
s-a pus în ipostaze umilitoare, la câte
uşi a bătut, „cerşind” mila
unor sponsori, pentru a face rost de banii necesari
deplasărilor la cele două-trei
competiţii oficiale/an. Sume derizorii,
echivalentul unei prime încasate de un
jucător de fotbal pentru un meci
câştigat în Liga II.
Chiar şi fără un sprijin financiar
stabil, în lipsa unui teren adecvat pentru
desfăşurarea activităţii – maidanul
din spatele Bisericii de la Cil
rămâne locul de întâlnire al
celor cu „bâta şi mingea”,
câtă vreme fostul teren de fotbal din capul
satului a fost arat şi pregătit pentru
agricultură – şi alte neajunsuri, prof.
Lupei nu renunţă. E iremediabil
îndrăgostit de oină. Şi nu-şi
poate închipui viaţa departe de acest sport.
Daniel Scridon
Citiți principiile noastre de moderare aici!