Mai importantă este echipa

Nimic de zis, era şi greu, dacă nu cumva
imposibil, având în vedere climatul de
vrajbă care s-a instalat în
organizaţie, de ani buni. În al doilea
rând, alegerea e dificilă tocmai din cauza
numeroaselor tabere existente. Dacă stai de
vorbă cu cei din PSD Arad, o să constaţi
că ei înşişi nu ştiu cine ar
fi nimerit pentru a fi ales preşedintele
organizaţiei judeţene. Despre unii vei auzi
că sunt prea în vârstă, că
nu mai au nici entuziasmul şi nici energia de
altădată. Alţii, dimpotrivă, au
entuaziasm, au energie, dar le lipsesc experienţa,
notorietatea, cumpătarea. Sunt prea tineri, cum ar
veni. Acestea fiind circumstanţele, pentru
pesediştii arădeni este dificil să
aleagă – şi nu oricum, ci să aleagă
bine, să delege puterea unuia care să-i
reprezinte cum se cuvine. Penuria de cadre din PSD
Arad, ca să nu spun de valori, se explică
şi prin lipsa exrciţiului public, a
dezbaterilor şi a confruntărilor politice de
la care social-democraţii sunt absenţi. De
aceea, PSD trebuie să revină în
viaţa publică, să-şi reactiveze
membrii. Pentru că, dacă nu ieşi
în public, nu exişti, nu intri în
sfera de atenţie şi de interes ale
cetăţeanului. Pe de altă parte, un om
politic se formează şi îşi
probează calităţile doar în arena
confruntărilor pe diferite teme de interes pentru
cetăţenii urbei. Lecţia dură a
ultimelor alegeri ar trebui să-i deştepte pe
pesediştii arădeni. Să-i determine
să accepte că, pentru moment, poate nici nu
este atât de important cine le va fi
preşedinte. Infinit mai important ar fi să se
readune şi să facă un pact pentru
unitate. Şi pentru reabilitarea spiritului de
echipă, care le-a devenit străin de mai bine
de un deceniu. De ce, toate acestea? Pentru că
Aradul nu are nimic de câştigat din letargia
în care se află PSD şi PNL. Pentru
sănătatea democraţiei trebuie să se
audă toate vocile, să existe o dezbatere
amplă, o confruntare de idei, după cum
puterea trebuie să fie criticată şi
ţinută în frâu.

Tristan Mihuţa