Zăcea întins pe spatele său tare ca o carapace şi avea o sumedenie de picioare, jalnic de subţiri. Aspectul lui inspira dezgust familiei. Coşmarul se instalase în acea casă, atât în ce-l privea pe Gregor cât şi pentru familia sa.
Atmosfera aceea kafkiană, halucinantă, pare acum transpusă în viaţa pe care o trăim. La început, eram tentat să plasez populaţia în postura lui Gregor Samsa, pentru coşmarul pe care îl trăieşte, dar, nu, Gregor, gângania înspăimântătoare, neputincioasă, este guvernul. El s-a metamorfozat. El ne-a furat speranţele şi ne-a cufundat într-un coşmar ce pare fără ieşire. Totuşi, un final va exista, pentru că toate au sfârşit. În povestirea lui Franz Kafka, cea care moare este gângania, spre uşurarea familiei care se reîntoarce la viaţa normală, de dinainte. Aşa va fi şi pentru noi – guvernul va fi cel care va pieri, spre uşurarea cetăţenilor.
Deocamdată, aidoma lui Gregor Samsa, Traian Băsescu, Guvernul, fruntaşii PD-L stau pe spate, pe carapacea tare, disperaţi că nu se pot mişca. Picioarele nu-i ascultă, nu ştiu cum să se mişte, nu pot face nimic. În schimb, sunt pedepsiţi să gândească, să aibă conştiinţa condiţiei lor mizerabile, dezgustătoare, în care singuri s-au postat, prin metamorfozarea promisiunilor electorale în contrariul lor. Ar da orice să iasă din coşmar, din dezgustul cu care îi tratează populaţia. Ar merge până acolo încât şi-ar trânti singuri guvernul, votând, pe ascuns, în favoarea moţiunii de cenzură pe care o va introduce PSD, săptămâna viitoare, la asumarea răspunderii Guvernului, pe legile austerităţii.
Nu ştiu să mai fi fost un guvern atât de urât, cum este acesta. Nici un preşedinte care să devină din speranţă dezamăgire, din om de încredere un ins prefăcut. O vorbă spune că, în viaţă, toate se plătesc. Momentul scadenţei se apropie.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!