Nu ajunge cuvântul dat

Nu este vorba de vreo pornire de întinare a memoriei eroilor ori a revoluţiei însăşi. Primarul Gheorghe Falcă (el însuşi, după cum ne povesteşte, implicat în evenimente, Timişoara), politicienii, artiştii plastici, arhitecţii, arădenii cu pregătire, preocupaţi de imaginea oraşului lor, au dreptate. Respectiva construcţie este departe de a reprezenta o operă de artă. Nu îmbogăţeşte estetica oraşului, ci mai curînd îi dăunează.

Conceptual, indiferent că lucrarea e terminată sau nu, se bazează pe o idee simplistă, profund tuşată de amatorism. Inadecvate sunt şi materialele folosite. Apoi, este prost amplasată (aidoma statuii lui Vasile Goldiş), între liniile de tramvai. Practic, nu există cale de acces spre acest obelisc, pentru cineva care ar dori să pună o floare – iar la evenimentele comemorative trebuie întreruptă circulaţia.

Necesarmente, se impune un alt amplasament şi o altă realizare, cu adevărat artistică. Este şi punctul de vedere covârşitor al zecilor de arădeni care şi-au postat opiniile pe portalul Arad online, referitor la această chestiune. Cineva chiar a avansat o soluţie interesantă: viitorul monument al Revoluţiei să fie amplasat tot în faţa Primăriei – pentru că acolo a fost teatrul evenimentelor din 89 -, anume într-una dintre laturile ocupate de spaţiul verde. Ar fi mai accesibil, din toate punctele de vedere. Este o idee care merită a fi analizată.

Ştiu şi înţeleg că liderilor revoluţionarilor le este mai apropiată, sufleteşte, lucrarea lor. Dar trebuie să-şi sacrifice micile orgolii pentru o cauză din care nu au decât de câştigat: un alt monument, cu adevărat reprezentativ, şi un alt amplasament, mai accesibil publicului. Propunerea CLM, de a-i despăgubi pe cei care au subvenţionat lucrarea actuală, nu o consider o jignire, o tentativă de mituire. Ci, mai degrabă, ca un gest reparatoriu. Poate că reticenţa revoluţionarilor este generată şi de constatarea că Primăria nu este deloc preocupată să ridice Monumentul Marii Uniri. De ce ar face-o pentru un Monument al Revoluţiei? Prin urmare e nevoie de garanţii ferme, de ceva mai mult decât cuvântul dat şi, apoi, uitat.

T.M.