O lege cinică şi nedreaptă

Inşi care nu-şi pun problema dacă îşi vor putea păstra serviciul până la 65 de ani ori dacă pensia le va asigura un trai decent, după o viaţă de muncă şi de cotizat la punga statului – generoasă doar cu unii, puţini la număr.

De aceea sunt atâtea aberaţii în conţinutul legii. Pentru că aberaţie este să pretinzi femeilor să muncească până la 65 de ani. O asemenea prevedere echivalează cu o pedeapsă nemeritată şi pentru bărbaţi, darmite pentru femei.

 Să nu ştie autorii proiectului de lege cum trăieşte românul. Cât de timpuriu îl macină bolile, cât de devreme îmbătrâneşte şi cât de scăzută e media de viaţă, la noi. Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, vine şi ne povesteşte cât vom trăi, în medie, peste 20 de ani. O altă probă de cinism, soră cu şarlatania. Pe ce baze face această prognoză, câtă vreme în România nimic nu este prognozabil? Pe nimic. Ne minte cu intenţia de-a calma populaţia revoltată.

 Dar nu e vorba doar de sănătatea românului la 60 de ani. Din mai multe puncte de vedere, românul mediu nu se poate compara cu cetăţeanul mediu din Occident – altfel hrănit, altfel îngrijit şi, foarte important, cu suficiente resurse materiale puse deoparte, pentru bătrâneţe. Se nesocoteşte cu insolenţă faptul că românii abia s-au eliberat dintr-un sistem care n-a permis acumularea de resurse şi de proprietăţi. Şi că nici sistemul social actual nu se poate compara, ca organizare şi în privinţa resurselor, cu cel din Apus.

 Cu totul alta, mai echitabil şi mai plin de bun simţ ar fi fost proiectul Legii pensiilor dacă la el ar fi lucrat specialişti (nu politicieni) care vor trăi doar din pensie. Ei ar fi acceptat evidenţa, realitatea de la noi, şi ar fi ţinut seamă de ea. Ar fi ştiut cât de greu este, în general, să-ţi păstrezi locul de muncă până la 60 de ani, şi că este aproape imposibil să-ţi găseşti altul după 50 de ani. Ar fi văzut pensionarul ca pe un contribuabil de-o viaţă la buget, ca pe un om cu drept câştigat pentru o viaţă decentă, nu ca pe un asistat social. Aşa însă, spre ruşinea politicienilor, se mai adevereşte o dată că sătulul nu crede niciodată flămândului, nici bogatul săracului.

T.M.