O zi deosebită, un om deosebit

Dar sunt şi oameni care prin mintea şi truda lor marchează puternic locurile şi viaţa oamenilor din comunitate. Aceştia, de regulă, nu au nevoie să-şi revendice merite, să cerşească respect ori dragoste creştinească. Toate vin de la sine, aşa cum s-a putut vedea şi duminică, la Biserica ortodoxă de pe Strada Eminescu, unde o mare mulţime de enoriaşi, în frunte cu ÎPS Timotei au venit să asiste, pentru ultima dată, la o Sfântă Liturghie oficiată de către părintele Ioan Popa. Cuvinte frumoase, emoţie, lacrimi care grăiau mai mult decât vorbele, toate menite să cinstească o viaţă care a fost dăruită Bisericii şi aproapelui.

Într-o vreme în care unora li se reproşează comoditatea şi neimplicarea socială, Părintele Ioan Popa este o pildă de dăruire pentru comunitatea din care face parte. Poate unii ştiu, poate alţii nu, Pr. Ioan Popa a fost, vreme de 17 ani, sufletul şi mintea Comitetului pentru construirea Noii Catedrale. Numai cei din jur – sau, poate nici ei – ştiu cât s-a luptat în şedinţele săptămânale şi cât a străbătut oraşul pentru strângerea de fonduri. Nu cred că i-ar plăcea să spun că am văzut la dumnealui o vocaţie de ctitor, dar nu pot uita cum, vara trecută, de pe pat de spital, când boala îl necăjea, îl preocupa, mai mult decât sănătatea, cum merg lucrările de ridicare a unei bisericuţe din lemn, în Arad.

De dragostea pentru apropele nostru se leagă şi zbaterea Părintelui Popa în fruntea Societăţii „Cuvioasa Parascheva”, de care se ocupă de peste 13 ani, aducând mângâiere sufletească, împreună cu o mână de credincioşi, copiilor străzii, ajutând an de an peste 500 de familii cu hrană, îmbrăcăminte alte lucruri trebuitoare. Puteţi fi convinşi, Pr.Ioan Popa nu-şi arogă merite pentru aceste fapte creştineşti. De un singur lucru e mândru: de faptul că a reuşit „revigorarea vieţii religioase în Vechea Catedrală, că duminica şi la sărbători aproape jumătate din cei prezenţi în biserică se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului”, lucrare pe care o consideră „esenţa vieţii creştine şi condiţia mântuirii”.

Dar ce spun eu! Întreaga măsură a preţuirii de care Pr.Ioan Popa se bucură în rândul enoriaşilor au dat-o emoţia şi lacrimile acestora. Şi loc de respect există şi dincolo de ele.

Tristan Mihuţa