BODEȘTI. O liniște parcă dintr-o altă lume, înconjoară biserica, cimitirul și satul. Un drum șerpuit și îngust ne duce la destinație urcând și coborând dealurile Bodeștiului. Un monument funerar impunător este plasat lângă scările care duc la intrarea în biserica seculară. Pe acesta este gravat numele lui Traian Mager și al fratelui său Aurel ; cei doi au dorit să-și doarmă somnul de veci lângă părinții lor, Petru și Elena. În spatele acestui monument sunt și altele unde este gravat numele Mager, semn că această familie a fost una numeroasă, odinioară. Un gorun secular plantat lângă biserica din lemn, o protejează de trăznete și umbra lui se așează vara peste locașul de închinăciune, iar o parte peste cimitir.

Mager, un nume mare cât un ținut

Traian Mager a fost învățător, profesor de limba și literatura română, inspector școlar, dar mai presus de toate un iubitor al Ținutului Hălmagiului; locul unde s-a născut și pe care l-a prezentat într-o monografie, numeroase studii și articole.

Ca urmare a cercetărilor efectuate de Mager avem astăzi o situație clară asupra localităților din jurul Hălmagiului:

,,Sub ținutul Hălmagiului înțelegem acea porțiune a regiunii superioare a văii Crișului Alb din Munții Apuseni, care gravitează spre orășelul Hălmagiu, centru geografic și economic al celor 35 comune și cătune, cu care împreună odinioară făceau parte din județul Zărand.”

Cifrele publicate de Mager indică o populație de aproape 20 de mii de locuitori în această frumoasă zonă, conform recesământului din 1920. Hălmagiul avea 1219 locuitori în 1920, Hălmăgel, Sârbi, Târnavița (2381), Țărmure, Ionești (774), Luncșoara, Voșdoci (1061), Poenari, Tohești (571), Brusturi (1059), Bodești, Mermești (698), Leasa, Leștioara (710), Vârfurile (1118), Măgulicea, Vidra (1234), Lazuri, Groși (1330), Avram Iancu (1236), Poiana, Brusturesc (596), Pleșcuța ( 567), Aciuța (511), Dumbrava, Budești (665), Guravăii, Rostoci (718), Tălagiu (1000), Bănești, Cristești (732), Tisa (696).

Numeroase erau și animalele aflate în gospodăriile sătenilor din ținutul Hălmagiului. Cai erau 1270, bovine 5650, oi 4395, porci 2977, capre 2322, în total 16.614 capete de vite.

Astăzi, din păcate, au rămas doar cifrele….

Fotografia, cel mai puternic mijloc de evocare

Traian Mager, în cercetările sale, realizează numeroase fotografii cu relieful, așezările, gospodăriile, populația, costumele din zona Hălmagiului, târgul de fete de pe Muntele Găina.

Aceste minunate imagini au fost prezentate în cadrul Expoziției Fundațiilor Regale de la București din 16 noiembrie 1934 în prezența regelui Carol al II-lea. Doi ani mai târziu, datorită bunelor relații dintre Mager și Dimitrie Gusti, o echipă de cercetători a fost prezentă la Vârfurile. Aceștia au făcut măsurători antropologice, vizite medicale (din echipă făcea parte și un medic), lecții de igienă, fiind împărtășite și informații despre cunoștiințele agricole.

Două albume care cuprind fotografii prezentate în expoziția de la București au fost donate în anul 1989 Muzeului Județean Arad de domnul Mager Grațian. Istoricii, dr. Gabriel Hălmăgean și dr. Sorin Sabău au publicat în 2012 o lucrare intitulată, “Ținutul Hălmagiului cercetat prin profesorul Traian Mager”. Datorită lor peste numele lui Mager nu s-a așternut uitarea. Aceiași neobosiți cercetători au organizat o expoziție etnografică itinerantă cu peste 50 de fotografii realizate de Traian Mager.

Biserica de lemn din cimitir

Sătenii din Bodești au grijă de biserica lor din lemn cu o vechime de peste 250 de ani. Se spune că în globul de aramă pe care este așezată crucea din vârful turnului au fost lăsate documente pentru posteritate.

Dascălul despre școală

Hălmagiul în perioada 1850-1860, avea o garnizoană și o companie de soldați trimiși în zonă pentru potolirea elementelor revoluționare. În Ținutul Hălmagiului erau în acea perioadă două școli. Școala din Hălmagiu, unde erau arondate 26 de comunități. Acestea o susțineau cu bani pentru cheltuielile de întreținere. Cealaltă școală din ținut era cea de la Pleșcuța unde veneau copii de la Aciuța, Tălagiu, Budești, Dumbrava, Răstoci și Guravăii. În conformitate cu legile vremii, comunele care doreau să deschidă o școală, trebuiau să declare în scris că o vor susține timp de 15 ani.

Avem astăzi aceste informații datorită muncii de cercetare depusă de profesorul Mager.

Comercializarea fructelor

Ținutul Hălmagiului este considerat de Mager „patria fericită a pomilor fructiferi, condițiile de sol și climă atât de favorabile, încât pomul crește de sine și în stare sălbatică prin păduri, prin gardurile de spini, pe coastele râpelor, pretutindeni începând de jos din văi și până la înălțimi de 600-700 metri. Ținutul este patria pomului, pentru că aici nu-l atacă omidele…”

,,Seghedinul, Giula, Debreținul și celelalte orașe (din Ungaria-n.n) împreună cu ținuturile lor erau consumatorii fructelor noastre (a locuitorilor din ținutul Hălmagiului-n.n.)”. Traian Mager consideră că trebuie încurajată cultivarea pomilor. Cel mai utilizat procedeu pentru procurarea cerealelor era schimbul.

Moții cutreieră satele de câmpie și schimbă poamele pe cereale. Profesorul deplânge dispariția butăritului și dogăritul odată cu tăierea pădurilor de fag. Nemulțumit este Mager și de neglijarea carierelor de piatră, un exemplu era cariera de la Vârfurile, care multă vreme a stat închisă.

Oamenii

,,Cu adevărat desiertaciune sunt toate și viața aceasta este umbră și vis…..Numai faptele mărețe naționale sunt eterne. Binecuvântarea posterității…” Bibliofil pasionat, cărturar, publicist și orator, dar mai presus de toate ,,orator iluminist” așa îl caracteriza Silviu Dragomir pe preotul Nicolae Butariu, bunicul lui Traian Mager. Preotul cărturar Nicolae Butariu era abonat la publicațiile vremii, gazetele circulând din mână în mână la mult timp de la apariție. Colecțiile sale numeroase au fost cercetate de preotul Emilian Micu care a dus o parte din ele la București pentru a completa colecțiile Academiei Române.

Profesorul Mager îi trece la loc de cinste în studiile tale și pe alți oameni ai zonei Hălmagiului. Avocatul dr. Ioan Robu, ajuns după 1919 primarul Aradului și scriitoarea Constanța Hodoș, sunt două nume care au devenit cunoscute în întreg județul.

Grinda școlii din Bodești

Pe o grindă a vechii școli de la Bodești era trecută o inscripție care amintea anul de înființare al școlii, 1868, și numele fondatorului ei, preotul Butariu Nicolae. ,,Să trăiască națiunea română!” scria în continuare pe grindă. Această parte a textului a deranjat autoritățile vremii, tocmai de aceea inscripția a fost acoperită. Astăzi a mai supraviețuit doar grinda școlii care a fost păstrată cu sfințenie lângă biserică. Mi-a arătat-o cu mândrie un localnic, Oncu Gheorghe.

Școală la Bodești nu mai este, nici copii nu mai sunt, doar o liniște care a pus stăpânire pe tot.

Să fie oare asta liniștea de dinaintea sfârșitului?