Paralele inegale

Omul-providenţial s-a dovedit, în cele din urmă, a fi doar un pământean incapabil să se ridice la nivelul aşteptărilor majorităţii care i-a girat mandatul. Singur în faţa atâtor deziluzii Constantinescu a decis să nu mai candideze. Şi-a argumentat eşecul cu celebra sintagmă „am fost învins de structuri”. Poate. La fel de adevărat este însă că Emil Constantinescu a pierdut pe propria-i mână. A fost generos în promisiuni, a vândut multe iluzii, s-a declarat gata să stârpească fenomenul corupţiei. N-a răpus corupţia. Dimpotrivă, aceasta a înflorit în mandatul său.

 Istoria pare să se repete, cu Traian Băsescu, în rolul învinsului. Tot cu un an înainte de finalul mandatului, preşedintele Băsescu este abandonat de cea mai mare parte a presei. Societatea civilă se îndepărtează şi ea. Preşedintele i-a dezamăgit profund pe cei care au văzut în el Salvatorul, un fel de Sfântu Gheorghe, venit să ucidă balaurul corupţiei. Corupţia e aici, respiră, a luat amploare. Mafia, şi-a găsit culcuş în anturajul preşedintelui şi şi-a perfecţionat metodele de-a suge „sângele” statului. Cu fiecare zi ce trece, se alege praful de mitul onorabilităţii celor din PD-L. Preşedintele a încercat să ne orbească, vânturându-ne acest mit, dar evidenţa l-a pus în mare dificultate – oamenii săi nu sunt cu nimic mai prejos decât corupţii altor partide.

 Sigur, Băsescu are în spate un partid, ceea ce Constantinescu nu avea. PD-L dispune de o maşinărie capabilă să mobilizeze electoratul şi să-i dirijeze votul. Maşinăria se va urni din nou, chit că în PD-L numărul celor nemulţumiţi de Jucător este tot mai mare – vor lupta pentru Băsescu conştienţi că luptă pentru ei înşişi. Pentru rămânerea la masa cu bucate a puterii şi pentru a accede direct la bugetul statului.

 În fine, dacă Emil Constantinescu a avut libertatea de-a opta (candidează ori ba), Băsescu n-o are. Partidul este cocoaşa pe care se vede obligat s-o poarte în continuare. Mai grav: adversarii îl aşteapă să-i plătească poliţele. Şi câte nu sunt de plătit! De aceea, Băsescu este condamnat să se „reîntoarcă la popor” şi să rişte înfrâgerea. Ceea ce Constantinescu a putut evita, cu demnitate. 

T.M.