Odată cu marșul taximetriștilor arădeni, menit să atragă atenția asupra „companiei Uber, dar și înspre cei care practică pirateria în domeniul taximetriei”, două aspecte inexistente în orașul nostru, mi-am dat seama că am și eu pentru ce protesta. Și sunt sigur că nu voi fi singur, pentru că probleme avem cu toții. În primă fază, m-am gândit că ar fi de bun augur un protest față de mersul în pasul piticului, cu spatele. Sau față de mersul cu spatele, în general. Cel în pasul piticului este și mai grav, însă, plantând în mintea oamenilor ideea că cei mici de înălțime umblă altfel decât cei cu înălțimi catalogate drept normale de societatea contemporană. În semn de protest, voi umbla doar înainte, de acum… înainte. Și sunt sigur că, tot în semn de protest, mulți dintre voi veți face la fel.

La fel de bine putem protesta și față de numărul prea mare de spații verzi din municipiu. Sau față de drumurile județene lipsite de gropi. Ori față de firmele de salubrizare care ridică gunoiul mult prea „după program”. Sau putem protesta chiar și față de lipsa de minciuni și promisiuni electorale ale politicienilor, fie că-s locali, naționali, europeni sau intergalactici. În orice caz, se poate protesta față de orice lucru, pentru că protestul ar fi la fel de inutil ca cel de ieri, al taximetriștilor arădeni.

Să „protestezi împotriva” Uber într-un oraș despre care mai marii companiei respective nici n-au auzit, sau să „protestezi împotriva” celor care „practică pirateria în domeniul taximetriei”, în orașul în care sunt vreo doi-trei „Jack Sparrow” ai transportului de persoane dintr-un loc în altul al orașului, și ăia lipsiți de „clienți”, e o adevărată anomalie.

Și totuși, dacă am vrea noi, cetățenii care din când în când folosim serviciile taximetriștilor, am avea motive. Unul ar fi faptul că tarifele au fost crescute în mod organizat, la mica înțelegere între companii, de către toți deodată. Mă rog, nu de către toți, pentru că una dintre companii le-a crescut cu vreo două săptămâni întârziere. Am ajuns la trei lei pe kilometru, în timp ce alte orașe se bucură de tarife între 1,5 și 2,5 lei. La fel am putea protesta și pentru faptul că refuză „cursele scurte”, de 6-7 lei, cu toate că reglementările naționale și locale îi obligă să accepte orice client care nu îi pune în vreun pericol. Dar noi să fim sănătoși, până la urmă. Și eu, probabil, voi fi mai sănătos după acest material. Pentru că voi merge mai mult la pas, acum că am devenit persona non grata în taximetrele arădene.