Rămâne cum am vorbit

Ne lipseşte, în schimb, o
„dictatură a legii”, în
accepţiunea comprehensivă a latinescului
dura lex, sed lex, dar şi a articolului 16
din Constituţie, acel „Nimeni nu este mai
presus de lege”.

La noi, legile sunt valabile doar pentru cei
neajutoraţi, niciodată pentru cei
bogaţi, pentru cei tari, cu relaţii. O
adevărată încrengătură de
mafioţi, din toate zonele sociale, recurge la
orice mijloc pentru a suprima litera şi spiritul
legii. În loc să asităm la o
intransigenţă firească în
aplicarea legii, suntem, frecvent, martorii unui demers
premeditat de nesocotire a legilor şi de
neaplicare a pedepselor. Averea ţării a fost
jefuită, dar nimeni n-a ajuns după gratii.
Pământurile agricole, terenurile de sub
fabrici, unităţi economice, spaţii
comerciale, banii populaţiei din bănci
şi din diverse fonduri au fost prăduite de
inşi care au ajuns în topurile
miliardarilor, în loc să ajungă
după gratii. Nu mai dezvolt, toţi ştim
cum e cu legea, la noi. Că, în loc de o
„dictatură” a legii, avem anarhie
şi dispreţ faţă de aplicare
legilor, avem instituţii care fac jocuri politice,
oameni ai legii care pactizează cu mafia, cu
interlopii, cu infractorii.

Ordine? Cum să avem ordine, peste tot şi
în toate, când legea nu e lege?! Când
mai toţi cei ajunşi în funcţii la
stat se gândesc, în primul rând, cum
să fenteze legea, cum să facă avere din
afaceri cu statul, cu banii statului, cu patrimoniul
public?! Cine mai consumă energie pentru a pune
ordine în structuri, cine mai e consecvent
şi tenace în urmărirea programelor de
tot felul? Zic: puţini (ca să nu spun că
nimeni). De aceea nu există la noi organizare
şi performanţă.

Arhimede cerea un punct de sprijin ca să
rotească întreg Universul; am cere şi
noi un punct de sprijin, pentru a răsturna
situaţia cu 180 de grade, pentru a instaura legea
şi ordinea, dar ştim bine că nu avem
cui. Aşa că, precum într-un banc vechi,
rămâne totul cum am vorbit.

Tristan Mihuţa