Fiindcă există numeroase subspecii ale râsului: râsul nervos, râsul trist, râsu-plânsu’ ori haz de necaz, râsul într-o parte (ironic), râsul pe sub mustaţă (miştocăresc), râsul în doi peri (râzi tu, dar nu-i râsul tău), râsul din colţul gurii (superior) şi încă altele şi altele pe care nu le mai înşirui aici. Românii, precum toţi neolatinii, au o bună, ca să nu spun excesivă, disponibilitate spre râs. Cu rost şi fără rost. De unde şi notorietatea lor de oameni uşori. Care iau, adică, lucrurile prea în uşor, spre deosebire de gravii şi, uneori, insipizii germani, ori nordici, ori ipocriţii (au împins ipocrizia până la artă, până la rafinament) angloxasoni defulaţi drept ironici în orice situaţie, ori pateticii slavi, în special ruşi.
xxx
Dar oare mai râd românii astăzi? De cine? De ce? În plină criză nu doar economică? Iar dacă tot nu se pot ei ţine şi râd, despre ce le vine lor să o facă? Toate aceste întrebări mi le pun citind o carte de umor bine şi inteligent scrisă de un autor arădean: Horia Ştefan Simon, „Întreprinderi (scrise) mici şi mijlocii”, ed. „Mirador”, 2010.
xxx
În pofida unei constanţe temperamentale şi aplecări native spre lumea care trebuie oricând, oricum şi oriunde luată în tărbacă (lumea larvară şi gregară a scriitorului nostru – totuşi! – naţional, Caragiale), umorul românilor îşi schimbă cameleonic, în funcţie de context istoric, culoarea. Într-un fel se făcea haz de necaz în interbelic, altfel se spuneau bancuri cu eroul naţional Bulă în comunism, altfel se râde astăzi în tranziţie. Adică în faţa pultului doldora de produse ispititoare şi inaccesibile ca preţ al supermarketului; în pieţele agroalimentare tradiţionale unde se expun legumele, fructele (inclusiv cele exoctice, necunoscute nouă, generaţiilor mai trecute); carnea şi produsele variate foarte din carne, aproape toate din import; altfel se râde în faţa sau în blocurile socialiste în curs de termoizolare; în pagodele impresionante de la oraşe şi sate ale noilor potentaţi politici ai României capitaliste sau ale asistaţilor sociali cu merţan la poartă cărora corectitudinea politică mă împiedică să le spun numele lor etnic consacrat în DEX şi în capodopere muzicale şi de literatură, inclusiv în Ion Budai Deleanu.
xxx
Despre toate acestea scrie, fără nici un complex şi cu umor, Horia Ştefan Simon.O carte pilulă dulce-amară în vremuri bune, cum sunt astea, cele de astăzi.
Vasile Dan
Citiți principiile noastre de moderare aici!