Se caută un Arbitru

Avem mai puţină corupţie?
Dimpotrivă, fenomentul a evoluat, s-a
perfecţionat. Se manifestă la vedere, cinic,
balansând pe puntea îngustă dintre
ilegal şi imoral. Mafioţii, din guvern, din
administraţiile locale interpretează legile
doar în folos propriu. Pretind că
escrocheriile pe care le fac sunt, hai, cel mult
uşor tuşate de imoralitate, dar în nici
un caz ilegale. Aşa că, lupta lui
Băsescu împotriva corupţiei
rămîne o poveste de adormit copiii,
câtă vreme clanurile mafiote îi
mănâncă din palmă, se zbenguie
nestingherite în jurul său, ba chiar şi
printre cei din familia sa. Din moment ce n-a
zăcut, moleşit, ci a jucat, se pune
întrebarea: ce fel de jucător este? Un
ratangiu zgomotos.

 Ce a făcut Băsescu pentru
însănătoşirea democraţiei?
Avem un parlament în degradare, sfidat nu doar de
obrăznicuţa Elena Udrea, ci de
însuşi şeful statului, care,
folosindu-se de obedienţa lui Boc et co.,
promovează legi după bunul plac al
preşedintelui Băsescu, prin asumarea
răspunderii de către Cabinet. Nu tu dezbatere
publică, nu tu posibilitate de control a
societăţii civile asupra calităţii
legilor respective. Guvernul a ajuns o jucărie
în mâna Jucătorului. O
maşinărie de campanie electorală care
face bani pentru partid, prin ministere, primării
şi consiliile judeţene. DNA? O altă
sculă la dispoziţia preşedintelui pentru
a-şi controla ori lichida adversarii. Serviciile
secrete? Aşijderea. Deci, despre ce Jucător
vorbim? O democraţie, pentru a fi
sănătoasă, nu de
preşedinte-jucător are nevoie, ci de un
Arbitru echilibrat în toate structurile
personalităţii sale, ale caracterului
său.

Tristan Mihuţa