Pe de-o parte, noul director executiv, Alexandru Meszar, nu-şi poate pune în practică proiectul gândit pe principii sănătoase, în care UTA ar înghiţi tot ce are mai bun fotbalul arădean, între 14 şi 19 ani, pe motiv că nimeni nu-şi asumă responsabilitatea de a tăia în „carne vie”. În replică, la iniţiativa Suporter Club UTA, susţinută de comitetele de părinţi ale grupelor ameninţate cu destrămarea, se pregătesc acţiuni de protest, în scop de sensibilizare a opiniei publice, vizavi de intenţia de a „îngropa” un centru fotbalistic juvenil de mare tradiţie din oraşul nostru.
Ascultând taberele, cu argumentele lor, tinzi să dai dreptate fiecăreia. Soluţia unui dialog sincer, fără perdea, mediat de factorii de decizie ai clubului, pare unica alternativă, înainte ca bisturiul să-şi intre în rol. Pentru că, place sau nu, sunt unele lucruri putrede, care se cer a fi îndepărtate.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!