Când afirm acest lucru mă refer la faptul că pe Calea Iuliu Maniu, în dreptul străzii Ineului există o trecere pentru pietoni pe care s-au produs multe accidente din cauza şoferilor acre trec cu viteză ameţitoare. Şoferii de pe prima bandă de circulaţie opresc la trecere dar, de obicei, cei de pe banda a doua nu mai fac acest lucru, astfel producându-se accidente. Dacă ar exista un semafor, trecerea pentru pietoni ar fi mult mai sigură şi fără emoţii, mai cu seamă că aici există şi o şcoală cu elevi de ciclul primar.
O altă problemă este că în staţiile de tramvai de lângă cimitirul Pomenirea nu există un refugiu, o bancă pe care să se odihnească cei bătrâni, bolnavi – şi poate rămaşi fără o mână de ajutor – care mai merg la cei care au făcut cândva parte din viaţa lor. Sunt convinsă că multe alte persoane sunt în asentimentul meu.
Închei scrisoarea cu speranţa că cele scrise de mine vor ajunge la persoanele care pot face aceste schimbări – mici pentru ei, mari pentru noi.
STELA DIACONESCU
ARAD
Semafor pe Iuliu Maniu!
Semafor pe Iuliu Maniu!
SCRISORI DE LA CITITORI. Scriu aceste rânduri cu sufletul plin de amărăciune pentru că nimeni nu se gândeşte la noi, cei care cu siguranţă am făcut multe lucruri bune pe care le lăsăm generaţiilor următoare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a etichetat Ucraina, care este atacată de Rusia, drept inamic al propriei ţări, informează Reuters.
Local
144 de tone de azot erau depozitate fără a respecta normele legale de protecție a mediului, în apropierea Crișului Alb, la Șicula.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
2
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Citiți principiile noastre de moderare aici!