aradon.ro Web analytics



SFATURILE LUI RELI Împreună, spre magica noapte a Învierii!

SFATURILE LUI RELI Împreună, spre magica noapte a Învierii!

În acest an, luna aprilie ne aduce miracolul sărbătorilor în case: cea a Floriilor ce tocmai a trecut şi a Învierii. O lună curată şi strălucitoare, plină de emoţia înnoirii. Miroase a soare, a iarbă, a bucurie, totul renaşte: natura, lumina, sufletul omenesc. Simbolul renaşterii şi biruinţei este peste tot îndemnându-ne să folosim la maximum energia primăverii, să o transformăm în iubire, toleranţă, înţelegere, bucurie, sănătate. Să extindem afecţiunea şi asupra lumii care ne înconjoară, asupra naturii şi animalelor. Dacă am reuşi să înţelegem că este momentul să respectăm făpturile la fel de vii şi simţitoare din viaţa noastră făcute din aceeaşi plămadă, după acelaşi tipar divin, poate lumea ar deveni mai curată şi gesturile noastre de bunătate ar fi mai dese. Miracolul cristic urmează a se făptui peste câteva zile şi este atotputernic: marea taină a Învierii şi biruinţei supreme a iubirii lui Hristos pentru noi.

Să nu uităm de daruri, fireşte nu este vorba de cele costisitoare, ci de mici „atenţii” care să arate că mai există sentimente, iubire, respect. Să ne simţim în siguranţă bucurându-ne de o atmosferă tihnită. Să fim din nou copii aşteptând iepuraşul cel aducător de daruri! Sărbători, cadouri, ouă roşii lumânări, mese întinse alături de cei dragi sunt insule de calm în existenţa noastră pe pământ. Profitaţi de zilele libere, poate şi de puţin soare, ieşiţi la plimbare, bucuraţi-vă de frumuseţea naturii, de flori, de familie şi prieteni.

Sărbători fericite! Să păşim sănătoşi, împreună, spre magica noapte a Învierii!

„Să folosim la maximum energia primăverii, să o transformăm în iubire, toleranţă, înţelegere, bucurie, sănătate

0 Comentarii

Your email address will not be published.

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Advertorial

    Cele mai importante sfaturi pentru a folosi un hoverboard în siguranță
    Hoverboard-urile sunt la modă în acest moment, dar merită cu adevărat să fie atât de populare?

    România

    Guvernul lansează un nou pachet de măsuri sociale și economice de la 1 iulie: 700 de lei pentru pensionarii cu pensii mici, rate amânate și stop angajărilor la stat
    Coaliția de guvernare a decis luni lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice de „Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro.

    România

    Poliția testează o aplicație de mobil care fotografiază numărul de înmatriculare pentru a afla dacă mașina are asigurare sau nu
    Poliția Română testează o aplicație de mobil prin care ar putea fotografia și filma numerele de înmatriculare și ar putea afla, în câteva secunde dacă o mașină este asigurată sau nu. Aplicația va deveni operațională în acest an.

    Mapamond

    Lituania își retrage ambasadorul din Rusia
    Administraţia Lituaniei a anunţat, luni după-amiază, că îşi va retrage ambasadorul din Rusia de la data de 1 iunie, în contextul tensiunilor generate de intervenţia militară rusă în Ucraina, informează agenţia Reuters. 1

    Mapamond

    Un diplomat rus de la Națiunile Unite și-a dat demisia, spunând că nu i-a fost „niciodată atât de rușine” de țara sa
    Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă organizaţie internaţională din lume. 1

    Mapamond

    Noi cazuri de variola maimuței depistate în Marea Britanie
    Încă 36 de cazuri de variola maimuţei au fost depistate în Marea Britanie, iar virusul ar putea deveni endemic în Europa, avertizează autorităţile sanitare, citate de Sky News.

    ARADON Sport local

    Urmează faza a doua în Liga 5
    ARAD. A fost şi ultima rundă a sezonului regular în cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5. Cunoaştem echipele calificate în play-off, care vor lupta pentru promovarea în elită, cu jocuri tur-retur, dar şi pe cele din play-out, care vor disputa încă un tur.

    Local

    Expoziţie documentară, de Bicentenarul Teologic
    Despre istoria învățământului teologic ortodox arădean, în formele sale de Institut și Academie.

    UT Arad

    Ilie Poenaru are ambiţii mari la UTA!
    Noul tehnician al UTA-ei a vorbit despre un loc în primele şase echipe din Liga 1. 3

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.