În luna soarelui, august, pământul arde sub razele-i necruțătoare și chiar dacă ziua a început să scadă, puterea lui este de necontestat. Părăsite de oameni și stăpânite de caniculă, marile orașe cad în somnolență, în vreme ce pe ogoare, grădini și livezi se duce bătălia recoltei. Bun prilej de a oferi trupului hrana vie de care are atâta nevoie: legume și fructe. Se spune că vegetarienii trăiesc mai mult și sunt mai veseli, sănătoși și sprinteni decât consumatorii de carne. Oricum, în august, sub semnul soarelui, devenim cu toții nemuritori! Și romantici. La apus de soare, lumea se umple de o frumusețe nepământeană ce ne îndeamnă la reverie și reculegere. Relaxarea și visarea sunt medicamentele sufletului. Activează emoția, bucuria, liniștea. Se spune că cei ce zâmbesc apusului de soare nu se îmbolnăvesc niciodată de nervi! Și să nu uităm de-ale noastre: viața este mișcare, mișcarea este viață; când stăm,doar creierul se mișcă, iar când mintea aleargă, iar corpul se-nțepenește, starea de bine nu funcționează. Ș-apoi ne-ngrășăm, ne moleșim și ruginim… Specialiștii spun că cei șase sute de mușchi cu care ne-a înzestrat natura nu sunt doar pentru decor, iar cu două sute dintre ei trebuie să lucrăm zilnic câte puțin, evitând astfel imobilizarea progresivă; oamenii activi îmbătrânesc sănătos și frumos. Să-ți pui corpul să se miște înseamnă să-i oferi forță, rezistență, suplețe, grație și un tratament remarcabil împotriva stresului și anxietății. Înlături tensiunile, modelând corpul și mentalul, iar odată cu sudoarea se elimină toxinele și gândurile negre, iar oboseala sănătoasă se transformă în cel mai eficient somnifer. Sportul nu înseamnă doar siluetă și kilograme. Indiferent ce formă de mișcare alegi, ideal ar fi treizeci de minute de activitate fizică pe zi, pentru a te menține în formă. După douăzeci de minute de efort, corpul produce faimoasele endorfine, moleculele plăcerii, cu efect euforizant și analgezic extrem de puternic. Practicat regulat, stimulează mecanismul natural al bucuriei cu efecte notabile împotriva depresiilor. Nu înseamnă neapărat performanță; alergare ușoară la circa 60% din capacitatea noastră cardiovasculară, adică să poți vorbi în timpul efortului fără să-ți pierzi respirația. Cel mai bun sport? Gimnastică, alergare, dans volei, tot ce faci cu plăcere. Fiecare își află singur drumul spre tot ce-i permite să-și descopere trupul, articulațiile, dar și emoțiile, sudoarea și oboseala plăcută. Când apar constrângerile, forma fizică slăbește, iar bucuria mișcării dispare complet. Într-o viață dominată de autocontrol, aceste senzații au efect de eliberare.
Sfaturile lui Reli: Oamenii activi îmbătrânesc frumos
Cele mai citite știri
Mapamond
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
1
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!