Umbra lui Zeus

Parlamentarii PDL nu mai pridideau să-i
sărute mâna, pe care ea o întindea,
aparent absentă, când unuia, când
altuia. Pupături de mâini pe hol, de
parcă unii o aşteptau să fie siguri
că nu ratează gestul curtenitor;
pupături de mâini în sala de
şedinţă. Deputaţii PDL stăteau
adunaţi ciorchine în jurul Elenei Udrea,
care vorbea şi gesticula teatral, ştiindu-se
ţinta tuturor privirilor, inclusiv a camerelor de
luat vederi.

 Niciodată n-am înţeles atât
de bine, ca atunci, ce înseamnă Elena Udrea,
în PDL. Înseamnă enorm! Este
prelungirea glasului, a mâinii, a voinţei
şi a mâniei preşedintelui Traian
Băsescu. Prin ea, preşedintele şi-a pus
la cale atacurile politice, de la „bileţelul
roz” încoace. Ea a devenit, în timp,
vocea de crainic a preşedintelui, rostind ceea ce
preşedintele Băsescu dorea să se
facă auzit, fără a o spune dumnealui, pe
şleau. Udrea este artificierul care plasează
bombele pe care, ulterior, preşedintele le
declanşează.

 Democrat-liberalii ştiu toate acestea.
Ştiu că nu au voie să
greşească, într-un fel sau altul,
şi să cadă în dizgraţia
acestei doamne. Doamnă pe care Traian Băsescu
o poartă adesea după sine, chiar şi
în afara ţării. Alteori, dă
impresia că dumnealui îi ia urma ori că
se întâlnesc întâmplător.
Relaţia specială a preşedintelui cu
Elena Udrea, speculaţiile şi misterul care
învăluie respectiva relaţie i-au creat
doamnei Udrea statutul de persoană foarte
importantă, în faţa căreia dă
bine să fii amabil, obedient dacă e nevoie.

 Mă îndoiesc să fie Udrea
atât de iubită, în partid,
încât liderii acestuia să se calce pe
picioare ca să apuce să-i sărute
mâna. Nu. Suntem în faţa unei simpatii
simulate. Udrea e temută, nu
îndrăgită. În sine, ea nu
reprezintă nimic. Puterea ei rezidă, cum
spuneam, în relaţia specială pe care o
are cu preşedintele Băsescu. A venit de
nicăieri şi a explodat pe terenul cultului
celor din PDL pentru Traian Băsescu. De aceea,
cine vrea să nu intre în disgraţia
Elenei Udrea, se teme să nu cadă în
disgraţia lui Zeus.

Tristan Mihuţa